Antena 3 CNN › Externe › Un soldat american va fi executat prin împuşcare. Este prima execuţie de acest fel după Al Doilea Război Mondial

Un soldat american va fi executat prin împuşcare. Este prima execuţie de acest fel după Al Doilea Război Mondial

Andrei Paraschiv
1 minut de citit Publicat la 09:10 06 Oct 2026 Modificat la 13:27 06 Oct 2026
presedintele sua donald trump
Președintele SUA, Donald Trump. Foto: Getty Images

Preşedintele SUA, Donald Trump, a dat aprobat execuţia prin pluton a autorului masacrului din 2009, soldat cu 13 morţi la baza militară Fort Hood din Texas, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Sean Parnell, citat de AFP, potrivit Agerpres.

„Secretarul Apărării, Pete Hegseth, a recomandat, iar preşedintele Donald Trump a aprobat, ca teroristul condamnat Nidal Malik Hasan să fie executat de un pluton de execuţie al armatei americane”, a declarat Sean Parnell pe X.

Nidal Hasan, un musulman născut în Statele Unite şi de origine palestiniană, a deschis focul pe 5 noiembrie 2009 într-un centru medical de la imensa bază Fort Hood, pentru a-i împiedica pe soldaţi să participe la un război pe care îl considera „ilegal” în Afganistan şi Irak.

Considerat un lup singuratic al Al-Qaeda, el a ucis 13 persoane, dintre care 12 soldaţi, şi a rănit 32. Lovit de un glonţ în timpul atacului, fostul psihiatru al armatei este astăzi parţial paralizat.

El a fost condamnat la moarte de un tribunal militar în 2013. Execuţia sa va fi prima operată de armata americană din 1961 încoace.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine

Parteneri

x close