Antena 3 CNN Externe Donald Trump confirmă că a fost invitat de Xi Jinping în China: "Probabil vom face asta în curând"

Donald Trump confirmă că a fost invitat de Xi Jinping în China: "Probabil vom face asta în curând"

A.I.
1 minut de citit Publicat la 20:29 22 Iul 2025 Modificat la 20:29 22 Iul 2025
Donald Trump
Președintele SUA Donald Trump. Foto: Getty Images

Președintele american Donald Trump a declarat, marți, că ar putea face în curând o vizită în China, transmite Agerpres, care citează agențiile de presă internaționale.

"Președintele Xi m-a invitat în China şi probabil vom face această vizită în viitorul nu prea îndepărtat", a spus Trump, la Casa Albă.

Șeful statului american s-ar putea întâlni cu omologul chinez Xi Jinping fie cu ocazia summitului Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC) din Coreea de Sud, eveniment programat în 30 octombrie - 1 noiembrie, fie mai devreme, la ceremoniile din 3 septembrie de la Beijing, consacrate marcării a 80 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.

La Beijing ar putea fi prezent şi președintele rus Vladimir Putin, iar Kremlinul nu a exclus posibilitatea unei întâlniri tripartite, ruso-chino-americane, la cel mai înalt nivel.

Trump a stabilit 12 august ca dată-limită pentru încheierea unui acord între SUA și China privind taxele vamale.

"Armistițiul" a venit după negocieri purtate la Geneva și Londra și după ce Washingtonul și Beijingul și-au impus la importuri tarife de 145%, respectiv 125%, suspendate ulterior.

De asemenea, președintele SUA i-a acordat lui Vladimir Putin un termen de 50 de zile - care expiră la începutul lunii septembrie - pentru acceptarea unei înțelegeri în vederea încheierii războiului cu Ucraina.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close