Președintele american Donald Trump a declarat, luni, că toate grațierile acordate de fostul președinte Joe Biden sunt nule și a acuzat faptul că aceste acte de clemență au fost decise și semnate fără știrea fostului lider democrat, relatează presa internațională.
Într-o postare pe rețeaua sa, Truth Social, Trump a scris că grațierile din ultimele zile și ore de mandat ale lui Biden au fost semnate cu așa-numitul "autopen", un dispozitiv care reproduce semnătura președintelui atunci când acesta nu o poate face personal.
"Grațierile pe care 'somnorosul' Joe Biden le-a acordat Comisiei Nealese de Criminali Politici și multor altora sunt declarate prin prezenta NULE, NEAVENITE și FĂRĂ EFECT, din cauza faptului că au fost făcute cu autopen-ul. Cu alte cuvinte, Joe Biden nu le-a semnat, dar, mai important, nu știa nimic despre ele!", susține Trump în postarea sa.
"Documentele necesare grațierii nu i-au fost explicate lui Biden și nu au fost aprobate de acesta. El nu avea habar de ele, iar persoanele care au știut s-ar putea să fi comis o infracțiune", a continuat Trump, adăugând că a dispus o anchetă privind documentele respective.
![]()
"Prin urmare, cei din Comisie, care au distrus și înlăturat TOATE dovezile obținute în timpul vânătorii lor de vrăjitoare desfășurate timp de doi ani împotriva mea și a multor alți oameni nevinovați, ar trebui să înțeleagă pe deplin că sunt supuși unei investigații la cel mai înalt nivel", a conchis președintele.
Expresia "Comisia de criminali politici" utilizată de Trump se referă, probabil, la structura congresională de anchetă asupra tentativei de insurecție a adepților liderului republican din 6 ianuarie 2021.
În ziua respectivă, mii de susținători ai acestuia, stimulați de afirmațiile sale conform cărora alegerile prezidențiale din 2020 au fost fraudate, au luat cu asalt Capitoliul, într-o tentativă de a bloca învestirea în funcția de președinte a lui Joe Biden.
Violențele de atunci s-au soldat cu cinci morți. Sute de participanți la revoltă au fost ulterior arestați, judecați și condamnați.
De la începutul celui de-al doilea mandat prezidențial, Donald Trump a grațiat, la rândul său, mai mulți dintre acești condamnați.
Biden a semnat grațieri pe bandă rulantă înainte de a pleca de la Casa Albă
Chiar înainte de a părăsi funcția, Biden a emis mai multe grațieri în avans, semnalate de presa internațională.
Printre beneficiari s-au numărat fiul său, Hunter Biden - condamnat penal și în așteptarea sentinței la momentul respectiv - și membri apropiați ai familiei sale: frații James și Francis Biden, sora Valerie Biden Owens și soții acestora.
Biden și-a apărat aceste decizii afirmând că familia sa a îndurat "atacuri și amenințări neîncetate", motivate "exclusiv" de dorința de a-i face rău președintelui democrat.
În plus, Biden a acordat grațiere unor figuri publice, printre care:
- Anthony Fauci, fost director al Institutului Național de Alergii și Boli Infecțioase, personaj-cheie în instrumentarea restricților din pandemiva de COVID-19
- generalul în retragere Mark Milley, fostul șef al Statului Major Interarme, profilat ca oponent al lui Trump
- membrilor Comisiei de investigație a Camerei Reprezentanților asupra evenimentelor din 6 ianuarie 2021, vizați direct de o eventuală răzbunare a lui Trump.
Grațierile lui Biden au fost justificate de acesta ca având scopul de a proteja aceste persoane de posibile represalii în justiție sub noua administrație republicană.
Ce ar putea însemnat că Biden a semnat grațierile cu autopen-ul
Afirmația lui Trump conform căreia utilizarea unui autopen anulează grațierile prezidențiale este una fără precedent.
Autopen-ul, utilizat încă din anii '50, permite funcționarilor de stat de nivel înalt să semneze documente atunci când nu sunt disponibili în persoană.
De-a lungul ultimelor decenii, președinții SUA, inclusiv Biden și predecesorii săi, au folosit autopen-ul pentru a semna legi și ordine executive.
În timp ce instanțele americane acceptă, în general, legalitatea documentelor semnate automat, experții juridici remarcă faptul că utilizarea acestui instrument pentru grațiere rămâne într-o zonă "gri".
Nu există nicio hotărâre judecătorească definitivă cu privire la validitatea juridică a unei grațieri semnate cu autopen, fără cunoașterea sau aprobarea directă a președintelui, notează presa internațională.
Din acest punct de vedere, anunțul lui Trump privind invalidarea grațierilor lui Biden din motiv de autopen deschide o nouă dezbatere în plan public și juridic, remarcă presa internațională.