Antena 3 CNN Externe Donald Trump s-a răzgândit cu privire la reprimirea Rusiei în G7: "Nu este momentul"

Donald Trump s-a răzgândit cu privire la reprimirea Rusiei în G7: "Nu este momentul"

B.N.
1 minut de citit Publicat la 10:29 07 Mai 2025 Modificat la 10:34 07 Mai 2025
Donald-trump
În februarie, Donald Trump califica decizia de a expulza Rusia din G7 drept "o greşeală" Foto: Getty Images

Preşedintele american Donald Trump s-a declarat marţi împotriva reintegrării Rusiei în Grupul celor Şapte cele mai dezvoltate state din punct de vedere economic, tehnologic şi militar (G7). Declarația sa marchează o schimbare față de poziția exprimată cu doar câteva luni în urmă, informează agenția DPA, citată de Agerpres.

Într-un discurs susţinut la Casa Albă, Trump a spus că fereastra de oportunitate pentru reintegrarea Rusiei în grup s-a închis. "Nu este momentul", a declarat preşedintele.

Această declaraţie este contrară celei făcute în februarie, când Donald Trump a calificat decizia de a expulza Rusia din G7 drept "o greşeală", exprimându-şi totodată susţinerea pentru reintegrarea Moscovei în acest grup.

La acea vreme, Trump a declarat că este foarte posibil ca războiul Rusiei împotriva Ucrainei să nu fi izbucnit dacă G8 ar mai fi existat.

Donald Trump nu a menţionat că Rusia a fost suspendată din G7 în 2014 în urma anexării de către Moscova de la Ucraina a Peninsulei Crimeea.

Ministrul de finanțe german Joerg Kukies a declarat în Februarie că Rusia nu va fi readmisă în G7, așa cum a cerut Trump.

Formatul G7 de discuţii între cele mai industrializate state ale lumii există din 1975. Rusia a devenit membru deplin al grupului în 2002, iar formatul s-a numit G8 timp de 12 ani.

În 2014, Rusia a fost exclusă cu puţin timp înainte ca un summit planificat al grupului să aibă loc la Soci, în Federaţia Rusă, după ce Moscova a anexat Peninsula Crimeea. De atunci, formatul continuă să existe ca G7.

Din G7 fac parte Canada, SUA, Regatul Unit, Germania, Franţa, Italia şi Japonia.

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close