Antena 3 CNN Externe Donald Trump trimite armata la graniţa cu Mexicul 

Donald Trump trimite armata la graniţa cu Mexicul 

Donald Trump trimite armata la graniţa cu Mexicul 
31 Oct 2018   •   23:23

Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că ar putea desfăşura până la 15.000 de soldaţi la frontiera cu Mexicul pentru a împiedica intrarea pe teritoriul american a unei caravane de migranţi din America centrală care fug de violenţa din ţările lor, relatează AFP.

"În ceea ce priveşte caravana, armata noastră este desfăşurată. Avem circa 5.000 de soldaţi şi vom merge până la 10.000 sau 15.000", a declarat Trump, care şi-a înmulţit declaraţiile şi postările pe Twitter pe această temă odată cu apropierea alegerilor legislative de la 6 noiembrie.

Cu titlu de comparaţie, notează AFP, circa 15.000 de soldaţi americani sunt în prezent desfăşuraţi în Afganistan.

Două "caravane", care adună circa 6.000 de persoane venite din America centrală, se află în prezent în sudul Mexicului şi se îndreaptă spre frontiera americană, unde migranţii intenţionează să depună cereri de azil.

"Imigraţia este un subiect foarte important şi un subiect foarte periculos", a mai spus Trump din grădinile Casei Albe, înainte de a decola spre Florida, unde urma să participe miercuri seară la o reuniune de campanie.

Până în prezent, Pentagonul a autorizat desfăşurarea a circa 5.200 de soldaţi la frontiera dintre SUA şi Mexic, care li se vor adăuga celor circa 2.100 de membri ai Gărzii naţionale deja mobilizaţi.

Operaţiunea ar urma să permită întărirea posturilor de frontieră din Texas şi California şi să le aducă o susţinere logistică agenţilor serviciului vamal şi de protecţie a frontierelor în alte zone mai puţin bine protejate.

ACLU, puternica organizaţie de apărare a libertăţilor civile, a denunţat intenţia lui Donald Trump de "a forţa armata să-i promoveze programul anti-imigraţie şi diviziunea".

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Trump granita Mexic
Parteneri
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica
x close