Antena 3 CNN Externe Donaţii la Maratonul de la Londra: 81.000 de euro pentru victimele de la Boston

Donaţii la Maratonul de la Londra: 81.000 de euro pentru victimele de la Boston

Donaţii la Maratonul de la Londra: 81.000 de euro pentru victimele de la Boston
de S.T.    |    19 Apr 2013   •   10:31

Organizatorii Maratonului de la Londra şi-au anunţat intenţia de a dona unui fond de susţinere a victimelor exploziilor de la Boston câte două lire sterline (2.30 euro) pentru fiecare atlet care va trece linia de sosire la cursa de duminică, scrie AFP
   
Cu 35.500 de atleţi aşteptaţi la Londra, organizatorii se bazează pe o donaţie totală de 81.000 de euro.
   
"Toate persoanele care au legătură cu Maratonul de la Londra sunt în stare de şoc după evenimentele teribile de la Boston şi vrem să ne manifestăm sprijinul pentru familiile victimelor şi pentru comunitatea de sportivi de acolo", a declarat directorul Maratonului de la Londra, Hugh Brasher.
   
Un moment de reculegere este prevăzut înainte de startul Maratonului de la Londra, iar participanţii vor purta banderole negre.
   
Trei persoane au fost ucise şi peste 170 au fost rănite, luni, în două explozii violente care au avut loc în timpul maratonului din Boston.

Citeşte şi:

Internauţii i-au descoperit pe presupuşii AUTORI ai atentatelor din Boston. IMAGINI ULUITOARE circulă pe reţelele de socializare

×
Subiecte în articol: atac bomba boston atac bomba boston
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close