Antena 3 CNN Externe Două trenuri au intrat în coliziune în Elveţia. Cel puţin 45 de persoane au fost rănite

Două trenuri au intrat în coliziune în Elveţia. Cel puţin 45 de persoane au fost rănite

Două trenuri au intrat în coliziune în Elveţia. Cel puţin 45 de persoane au fost rănite
de M.T.    |    29 Iul 2013   •   22:14

Două trenuri au intrat în coliziune, luni după-amiază, în zona Granges-pres-Marnand, în cantonul elveţian Vaud, informează AFP, citată de Mediafax.

Potrivit autorităţilor elveţiene, aproximativ 45 de persoane au fost rănite în urma accidentului.

Poliţia, pompierii şi ambulanţele au ajuns rapid la locul accidentului, iar traficul a fost întrerupt pe o parte a liniei care face legătura între Palezieux şi Payerne, au previzat Căile Ferate Federale elveţiene (CFF).

Coliziunea dintre cele două trenuri s-a produs în jurul orei locale 19 (20, ora României).

Potrivit unui oficial elveţian, din cei 45 de răniţi, patru sunt în stare gravă.

×
Subiecte în articol: accident feroviar trenuri Elvetia
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close