Antena 3 CNN Externe Dublu atentat terorist în Siria. Cel puţin 31 morţi şi 170 de răniţi

Dublu atentat terorist în Siria. Cel puţin 31 morţi şi 170 de răniţi

Dublu atentat terorist în Siria. Cel puţin 31 morţi şi 170 de răniţi
de S.T.    |    27 Iul 2016   •   12:12

Cel puţin 31 de persoane şi-au pierdut viaţa şi 170 au fost rănite în două atentate comise miercuri dimineaţă în oraşul sirian Qamishli, cu populaţie majoritar kurdă, situat nu departe de frontiera cu Turcia, a anunţat Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO), citat de AFP.

Victimele sunt civili şi membri ai forţelor kurde, a indicat pentru AFP directorul OSDO, Rami Abdel Rahman.

Cele două atentate au avut loc în apropierea sediului unui organism însărcinat cu afaceri ale 'Apărării' în cadrul administraţiei autonome stabilite de kurzi într-un sector care adăposteşte numeroase organisme, în special de securitate, ale administraţiei kurde.

Televiziunea naţională siriană a informat că unul dintre atentate a fost comis cu o maşină-capcană, iar celălalt cu o motocicletă-capcană.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: atentat atentat terorist Siria morti raniti
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close