Antena 3 CNN Externe "Dumnezeule, ai milă de sufletele lor!" Imagini CUTREMURĂTOARE postate de protestatarii din Ucraina

"Dumnezeule, ai milă de sufletele lor!" Imagini CUTREMURĂTOARE postate de protestatarii din Ucraina

"Dumnezeule, ai milă de sufletele lor!" Imagini CUTREMURĂTOARE postate de protestatarii din Ucraina
de O.P.    |    19 Feb 2014   •   11:29
PROTESTE UCRAINA. Mii de fotografii cu iadul din Ucraina au fost postate pe internet. Unele chiar de protestatarii care se luptă pentru libertate, în piaţa Euromaidan din Kiev.

În aceste imagini de-a dreptul şocante se pot vedea forţele inegale - cele ale protestatarilor, şi cele ale oamenilor legii, care apără regimul Ianukovici - dar şi îndârjirea cu care luptă aceşti oameni pentru dreptul lor.



Ce este uimitor este faptul că nu doar tinerii sunt cei care ies în stradă, gata fiind să îşi dea viaţa pentru ceea ce cred, ci şi oameni în vârstă fac parte din rândul manifestanţilor.



De departe, cele mai cutremurătoare imagini sunt cele care înfăţişează cadavrele protestatarilor omorâţi în timpul manifestaţiilor de o violenţă fără precedent.

Preoţii au fost chemaţi pentru a ţine o slujbă la căpătâiul lor, iar cei apropiaţi sunt încă sub stare de şoc: "Dumnezeule, ai milă de sufletele lor", este mesajul postat pe site-urile de socializare alături de aceste fotografii.


×
Subiecte în articol: Proteste Ucraina proteste kiev Kiev
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close