
Hamas a indicat luni seara că uşa rămâne „deschisă" pentru un nou schimb de ostatici şi prizonieri cu Israelul sâmbătă, după ce aripa sa militară anunţase că amână pe termen nelimitat următoarea eliberare a ostaticilor israelieni din Fâşia Gaza, acuzând Israelul că încalcă acordul de armistiţiu, notează AFP, citat de Agerpres.
„Uşa rămâne deschisă pentru ca următorul schimb de prizonieri să aibă loc conform planului prevăzut, odată ce (Israelul) îşi va îndeplini obligaţiile", se arată într-un comunicat al mişcării.
„Hamas a făcut acest anunţ (de amânare pe termen nelimitat) cu cinci zile înainte de data programată pentru predarea prizonierilor cu scopul de a le oferi mediatorilor suficient timp pentru a face presiune asupra Israelului", a adăugat textul.
Următoarea rundă de eliberare a unor ostatici israelieni în schimbul eliberării unor deţinuţi palestinieni încarceraţi în Israel este programată pentru sâmbătă, ca parte a acordului intrat în vigoare la 19 ianuarie după 15 luni de război devastator în Fâşia Gaza.