Antena 3 CNN Externe După patru nopţi de foc, în Kiev a răsunat pacea. Preşedintele a negociat cu opoziţia

După patru nopţi de foc, în Kiev a răsunat pacea. Preşedintele a negociat cu opoziţia

După patru nopţi de foc, în Kiev a răsunat pacea. Preşedintele a negociat cu opoziţia
de O.P.    |    24 Ian 2014   •   06:12

După patru zile şi patru nopţi de foc, în Kiev a răsunat pacea. Este doar o măsură temporară, convenită în urma negocierilor între preşedintele Ianukovici şi liderii opoziţiei. 

În urma negocierilor, pugilistul Vitali Kliciko le-a spus protestatarilor că îi va conduce într-un puternic atac dacă cererea lor cu privire la organizarea alegerilor anticipate nu este întrunită.Liderii opoziţiei au încheiat un armistiţiu temporar cu preşedintele Ianukovici. Au promis că vor opri protestele de stradă pentru câteva ore.

Vitali Kliciko, campionul care a lăsat ringul de box pentru scena politică, s-a dus în piaţa ocupată de câteva luni de protestatari cărora le-a comunicat ce au discutat cu preşedintele. Oamenii au acceptat să înceteze violenţele, dar nu au plecat din stradă. Nici poliţiştii nu s-au dat înapoi. Au petrecut toată noaptea în faţa protestatarilor.

În timpul violenţelor, poliţiştii au dat dovadă de o cruzime de nedescris.

Au prins un protestatar şi l-au dezbrăcat până la piele, dezvăluind numeroase vânătăi pe corpul său. I-au lăsat doar încălţările în picioare, în timp ce îl forţau să stea în frig, iar alţi poliţişti îi făceau poze şi îl filmau.

Autorităţile şi-au cerut scuze pe faptele poliţiştilor şi au deschis o anchetă pentru a îi pedepsi.

În toată ţara, protestatarii şi-au vărsat furia pe instituţiile statului.

Oamenii au intrat forţat şi în sediul guvernatorului regiunii Liov din vestul Ucrainei.

Protestatarii l-au prins pe politician, l-au dus afară şi l-au obligat să îşi semneze demisia. Acesta i-a ascultat, dar câteva ore mai târziu, şi-a retras demisia, motivând că a semnat documentul doar de teama manifestanţilor.

×
Subiecte în articol: Proteste Ucraina
Parteneri
Românii care vor plăti taxe și impozite mai mari de anul următor!
x close