Economia Marii Britanii a crescut cu 0,3% în primul trimestru, evitând la limită recesiunea

de A.M.P    |    25 Apr 2013   •   18:20
Economia Marii Britanii a crescut cu 0,3% în primul trimestru, evitând la limită recesiunea Foto: telegraph.co.uk

Economia Marii Britanii a crescut cu 0,3% în primul trimestru din acest an faţă de ultimele trei luni din 2012, depăşind estimările analiştilor, şi a evitat astfel la limită cea de-a a treia rundă de recesiune din ultimii 5 ani.

Prima estimare privind PIB-ul din primul trimestru, prezentată joi de biroul naţional de statistică de la Londra, a indicat o performanţă peste aşteptări a sectorului serviciilor, care a condus la depăşirea estimărilor analiştilor privind creşterea economică, de 0,1%.
   
În trimestrul al patrulea al anului trecut, economia britanică s-a contractat cu 0,3%.
   
Ministrul de finanţe George Osborne a declarat la scurt timp după apariţia datelor că evoluţia pozitivă serveşte drept dovadă că măsurile luate de guvern contribuie la "construirea unei economii pregătite pentu viitor", potrivit The Guardian.
   
"Cifrele de astăzi sunt un semn încurajator că economia se vindecă. În pofida unei situaţii economice dificile, facem progrese. Ştim cu toţii că nu există soluţii uşoare pentru problemele care s-au acumulat pe parcursul multor ani şi nu pot promite că drumul ce urmează va fi mereu neted, însă dacă vom continua să înfruntăm cu fermitate problemele Marea Britanie îşi va reveni şi vom construi o economie pregătită pentru viitor", a afirmat Osborne.
   
Sectorul serviciilor a crescut cu 0,6% în perioada analizată, în timp ce producţia industrială a înregistrat un avans de 0,2%. În schimb, sectorul construcţiilor a scăzut cu 2,5%.
   

x close