Antena 3 CNN Externe Un elev de 16 ani și-a înjunghiat profesoara la o şcoală din apropiere de Milano: "Nu părea să aibă vreo emoţie"

Un elev de 16 ani și-a înjunghiat profesoara la o şcoală din apropiere de Milano: "Nu părea să aibă vreo emoţie"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 12:45 30 Mai 2023 Modificat la 12:45 30 Mai 2023

Un elev în vârstă de 16 ani a înjunghiat și rănit o profesoară de 52 de ani, luni dimineața, la o școală din Abbiategrasso, în apropiere de Milano.

Elevul a venit la școală având asupra lui un cuțit de vânătoare cu lamă de 33 de centimetri și un pistol care ulterior s-a dovedit a fi unul fals.

Acesta trebuia să fie ascultat de profesoară pentru a-și îndrepta notele și ca să nu ajungă în  stare de corigență la italiană și istorie.

Înainte să fie ascultat, acesta s-a ridicat din bancă, le-a spus colegilor: "Îmi pare rău" și a început să o înjunghie pe la spate pe profesoară.

Citește și”Ce ai face tu, moarte?” Mesajul postat de Alexandru, tânărul care și-a dat foc în Râmnicu Vâlcea, chiar înainte să moară

Profesoara a avut șase lovituri de cuțit în zona capului și a mâinilor.

Aceasta a fost transportată la spital, unde a suferit o intervenție chirurgicală.

Un coleg a povestit că atacatorul a înjunghiat-o pe profesoară "de la spate, în umăr și braț, fără să spună nimic". "Nu părea agitat, nu părea să aibă vreo emoție", a spus acesta, potrivit Ilmessaggero.it

Ministrul Educației a mers de urgență la școala respectivă pentru a vedea situația, apoi a făcut o vizită profesoarei și a declarat pentru presa din Italia că este nevoie de mai mulți psihologi în școli.

Elevul era cunoscut ca unul liniștit, care nu avusese comportamente de aceste fel.

Băiatul a fost găsit luni de carabinieri în clasă, cu cuțitul și pistolul pe bancă și nu a opus rezistență în momentul arestării.

În acest moment este internat la Spitalul de Psihiatrie de la Milano.

×
Parteneri
x close