Antena 3 CNN Externe Elevii cu un comportament neadecvat sunt predispuşi la probleme de sănătate pe termen lung

Elevii cu un comportament neadecvat sunt predispuşi la probleme de sănătate pe termen lung

Elevii cu un comportament neadecvat sunt predispuşi la probleme de sănătate pe termen lung
09 Ian 2009   •   21:12

Un studiu efectuat în Marea Britanie, pe o perioadă de 40 de ani, a relevat faptul că elevii care au un comportament necorespunzător în timpul şcolii sunt predispuşi unor riscuri mai mari de a dezvolta maladii mintale sau de a avea probleme sociale în viaţa adultă, relatează bbc.co.uk.
Studiul a fost publicat de cercetătorii canadieni, în British Medical Journal. Oamenii de ştiinţă au examinat peste 3.500 de persoane, începând de la vârsta de 13 ani şi până când acestea au împlinit 40 sau 50 de ani.
Cei care au avut probleme de comportament în timpul şcolii s-au arătat mai predispuşi la a deveni adulţi deprimaţi, divorţaţi şi cu probleme financiare.
Profesorii din Marea Britanie au fost rugaţi, la începutul anilor '60, să caracterizeze din punct de vedere comportamental un eşantion de copii născuţi în 1946, reprezentativ la scară naţională.
Un sfert dintre aceşti copii au fost descrişi de profesori ca având anumite probleme comportamentale, de o intensitate mai mică sau mai severă.
La vârsta de 36 repectiv 53 de ani, participanţii au fost din nou intervievaţi în privinţa stării lor de sănătate mintală şi a statutului lor socio-economic.
Copiii care au fost descrişi ca având probleme de comportament au prezentat mari probabilităţi să fi renunţat ulterior la studii fără să obţină vreo calificare. Aceste persoane au prezentat şi mari probabilităţi de a suferi o serie întreagă de probleme în viaţa adultă.
Printre problemele cu acre se confruntă aceşti se numără depresia, anxietatea, insuccesul în relaţiile personale, sarcini la vârsta adolescenţei şi dificultăţi financiare.
Legătura dintre problemele de comportament şi sănătate s-a menţinut chiar şi atunci când au fost luaţi în considerare alţi factori, precum sexul, modelul social al părinţilor, coeficientul de inteligenţă.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: copii elevi studiu
Parteneri
Sondajul care lămureşte mascarada politică
x close