Antena 3 CNN Externe Elicopter dispărut în Peru, în condiţii meteo nefavorabile. 14 persoane se aflau la bordul aparatului de zbor

Elicopter dispărut în Peru, în condiţii meteo nefavorabile. 14 persoane se aflau la bordul aparatului de zbor

Elicopter dispărut în Peru, în condiţii meteo nefavorabile. 14 persoane se aflau la bordul aparatului de zbor
Sursa foto: Foto: Mediafax
07 Iun 2012   •   19:07

Un elicopter la bordul căruia se aflau 11 sud-coreeni, doi austrieci şi un peruan a dispărut în sudul statului Peru, în condiţii meteo nefavorabile, anunţă autorităţile locale, citate de AFP.
   
Conform presei, străinii aflaţi la bordul aparatului erau turişti.
   
"Sperăm că elicopterul a efectuat o aterizare de urgenţă", a declarat Hector Dulanto, şeful poliţiei din provincia peruană Cuzco.

Dulanto a precizat că elicopterul dispărut în zona Hualla-Hualla şi că a dispus mobilizarea unui alt aparat de zbor spre locul în care s-a pierdut comunicarea însă vremea rea nu a permis decolarea acestuia.

Aparatul a plecat miercuri seară din oraşul Mazuco, din regiunea Madre de Dios, având ca destinaţie oraşul Cuzco.



×
Subiecte în articol: Peru elicopter turisti
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close