Elveția a anunțat miercuri că există un dezacord privind prețul celor 36 de avioane de vânătoare americane F-35 pe care le-a comandat din SUA. Americanii cer bani în plus din cauza inflației și a creșterii prețurilor la materii prime, dar Elveția spune că a semnat un contract cu preț fix, transmit AFP și DPA, citate de Agerpres.
''O reglementare a diferendului pe cale juridică este exclusă în mod oficial, așa că soluția trebuie să fie una negociată'', a indicat Ministerul Apărării elvețian într-un comunicat.
Potrivit autorităților de la Berna, Elveția și SUA au convenit prin contract un preț ferm. ''Acesta a fost confirmat în mod oficial, atât prin rapoartele de expertiză ale mai multor cabinete de avocați, cât și de către ambasada americană la Berna'', arată comunicatul citat.
Guvernul elvețian spune că prețul de achiziție a fost fixat la peste 6 miliarde de franci elvețieni (7,5 miliarde dolari).
Totuși, Agenția americană de cooperare pentru apărare și securitate (DSCA) susține că a fost o neînțelegere și cere Elveției să plătească suplimentar între 650 de milioane și 1,3 miliarde de dolari.
Guvernul elvețian ''apără validitatea prețului ferm convenit, în timp ce DSCA este de părere că Elveția trebuie să-și asume aceste costuri suplimentare implicate de inflația ridicată înregistrată în SUA în ultimii ani și de creșterea masivă a prețului materiilor prime și energiei cauzate de pandemia de COVID-19'', explică ministerul.
Elveția are nevoie de noile avioane de luptă
''O rupere a contractului cu guvernul american ar avea consecințe considerabile. Ea ar împiedica Elveția să garanteze securitatea spațiului său aerian și a populației sale începând din 2032, dat fiind că avioanele de luptă actuale F/A-18 ajung la finalul duratei lor de utilizare'', avertizează Ministerul Apărării elvețian.
Elveția a semnat în 19 septembrie 2022 contractul privind achiziționarea acestor avioane militare produse de grupul american Lockheed-Martin, pentru peste 6 miliarde de franci elvețieni. Livrările ar urma să înceapă în 2027.
Executivul elvețian a decis la finalul lui iunie 2021 să cumpere avioane F-35, model considerat a fi unul dintre cele mai moderne și sofisticate avioane de luptă și aflat deja în dotarea a numeroase armate europene.
În septembrie 2020, elvețienii aprobaseră un pachet de 6 miliarde de franci pentru a le permite forțelor aeriene să se doteze cu o nouă flotă, având în vedere că actualele aparate F/A 18 și F5 urmează să ajungă la finalul duratei de funcționare la sfârșitul deceniului.
Danemarca, țară membră fondatoare a NATO, a spus în martie că regretă că a cumpărat astfel de aeronave de la americani. Președintele Comisiei pentru Apărare din Parlamentul Danemarcei a declarat că achiziția de arme americane este acum un risc și că regretă decizia de a susține cumpărarea de avioane de luptă F-35 fabricate de Lockheed Martin.