Antena 3 CNN Externe Eroii legendarei misiuni Apollo 11, omagiaţi la Casa Albă de preşedintele Obama

Eroii legendarei misiuni Apollo 11, omagiaţi la Casa Albă de preşedintele Obama

Eroii legendarei misiuni Apollo 11, omagiaţi la Casa Albă de preşedintele Obama
Sursa foto: Barack Obama
21 Iul 2009   •   14:03

America a sărbătorit, luni, 40 de ani de la primii paşi ai omului pe Lună. Eroii legendarei misiuni Apollo 11 au fost omagiaţi, la Casa Albă, de preşedintele Barack Obama. La sărbătorire s-au alăturat şi astronauţii de pe Staţia Spaţială Internaţională, pentru care zborul în cosmos a intrat, deja, în rutină.

La 20 iulie 1969, milioane de oameni din toată lumea urmăreau la televizor debarcarea oamenilor pe Lună. Eroul de atunci a fost Neil Armstrong.

După patru decenii, Armstrong şi colegii săi, Edwin Aldrin şi Michael Collins, au fost primiţi la Casa Albă de Barack Obama, care şi-a amintit cât de entuziasmat era şi el, în copilărie, de misiunile Apollo.

Obama a promis că NASA îşi va continua misiunea de a explora spaţiul cosmic. Dar, pe fondul crizei economice, preşedintele a cerut o revizuire amănunţită a programului spaţial lansat de George W. Bush.

Veteranii misiunilor Apollo susţin obiectivul programului - revenirea americanilor pe Lună în 2020, ca primă etapă pentru un zbor spre Marte.

Aniversarea misiunii istorice din 1969 a fost celebrată şi la Muzeul Aerului şi Spaţiului din Washington, printr-o recepţie cu 2.000 de invitaţi - foşti şi actuali salariaţi ai NASA.

Antena 3

×
Subiecte în articol: NASA Obama Luna Casa Alba
Parteneri
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile
x close