Antena 3 CNN Externe Este oficial: Preşedinţii ruşi rămân în funcţie şase ani

Este oficial: Preşedinţii ruşi rămân în funcţie şase ani

Este oficial: Preşedinţii ruşi rămân în funcţie şase ani
26 Noi 2008   •   14:12

Camera superioară a Parlamentului Federal rus a adoptat iniţiativa legislativă a preşedintelui Dmitri Medvedev de prelungire a mandatului prezidenţial de la patru la şase ani. În total, 144 de senatori s-au pronunţat pentru, cu 18 mai mult decât minimul necesar (126), numai unul votând împotrivă.
Camera a aprobat şi prelungirea mandatului Dumei de Stat, de la patru la cinci ani, aceste măsuri urmând să se aplice la următoarele alegeri legislative şi prezidenţiale, prevăzute pentru 2011 şi respectiv 2012, în cazul în care nu va avea loc un scrutin anticipat.
Amendamentele au fost anterior aprobate de camera inferioară în data de 21 noiembrie. Prelungirea duratei mandatului prezidenţial şi al Dumei va spori responsabilitatea preşedintelui şi a parlamentului în faţa cetăţenilor, relatează analiştii politici ruşi.
Cel care a propus această reformă este Medvedev însuşi, relansând ipotezele asupra intenţiilor puterii, în special a predecesorului Vladimir Putin, care deţine actualmente funcţia de premier. Reforma a fost examinată în procedură de urgenţă în cele două Camere ale Parlamentului, aşa că poate fi considerată adoptată de Legislativ.
Amendamentele vor fi ulterior examinate de adunările regionale ale Federaţiei Ruse, respectiv 83 de republici şi regiuni ruse. Pentru a intra în vigoare, ele trebuie aprobate de două treimi dintre entităţile Federaţiei.
Antena3.ro

×
Parteneri
Sondajul care lămureşte mascarada politică
x close