Europarlamentarul ALDE Norica Nicolai a vorbit în emisiunea „Punctul de întâlnire” despre faptul că Laura Codruța Kovesi nu va mai fi eligibilă ca procuror-șef UE.
„În ceea ce privește eligibilitatea, acest lucru se întâmplă cu certitudine în măsura în care vom asista la o suspendare din calitatea de magistrat, pentru că regulamentul prevede clar ca și condiție de acces în această funcție calitatea de magistrat activ. Înțeleg că s-a început urmărirea penală. În ceea ce privește opțiunea domnului Tajani, nu cred că domnul Tajani își permite să vorbească în numele PE. Este important ce va spune Consiliul, pentru că aici este vorba despre o negociere”, a spus Norica Nicolai.
Laura Codruţa Kovesi a dat explicaţii, joi, în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită și mărturie mincinoasă. Kovesi ar fi fost pusă sub urmărire penală și într-un al doilea dosar. Este vorba despre dosarul cu procurorii de la DNA Ploiești, Lucian Onea şi Mircea Negulescu. Kovesi este suspectă de complicitate la represiune nedreaptă, sub forma participaţiei improprii şi grup infracţional organizat.
Citește și: Laura Codruța Kovesi, pusă sub acuzare într-un nou dosar: Sunt hărțuită de doi ani. E o nouă etapă