Antena 3 CNN Externe „Europenii fac ceea ce le-a dictat Trump. Nu sunt serioși”. Iranul aduce acuzații dure la adresa Europei cu privire la acordul nuclear

„Europenii fac ceea ce le-a dictat Trump. Nu sunt serioși”. Iranul aduce acuzații dure la adresa Europei cu privire la acordul nuclear

Anamaria Nedelcoff
3 minute de citit Publicat la 17:52 01 Sep 2025 Modificat la 17:52 01 Sep 2025
program nuclear iran getty
Parlamentul de la Teheran pregătește un proiect de lege pentru retragerea Iranului din Tratatul de Neproliferare Nucleară. sursa foto: Getty

Iranul acuză Europa că abandonează rolul de mediator în dosarul nuclear și că, prin reimpunerea sancțiunilor ONU, va ceda practic decizia finală veto-ului american. Declarațiile au fost făcute la Teheran de purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Esmail Baghaei, într-un interviu pentru The Guardian.

„Europenii fac ceea ce le-a dictat Trump. Rolul europenilor va fi diminuat. Dacă ne uităm la liderii politici europeni implicați de-a lungul timpului în acordul nuclear – Javier Solana, Cathy Ashton, Federica Mogherini, Josep Borrell – toți au încercat să medieze între Iran și SUA. Au încercat să demonstreze că sunt parteneri credibili de negociere. Dar acum europenii au decis să fie proxy-ul SUA și al Israelului. Este absolut iresponsabil din partea lor să predea acest rol americanilor”, a declarat Baghaei.

Reimpunerea sancțiunilor și tensiunile din Parlamentul iranian

Potrivit oficialului, în mai puțin de 30 de zile sancțiunile la nivelul ONU vor fi reimpuse la cererea Europei, ceea ce va readuce SUA în poziția de a dicta prin Consiliul de Securitate menținerea acestora.

În replică, Parlamentul de la Teheran pregătește un proiect de lege pentru retragerea Iranului din Tratatul de Neproliferare Nucleară (NPT).

„Retragerea din tratate este prerogativa parlamentului”, a spus Baghaei, precizând că guvernul nu poate bloca o astfel de decizie.

Retragerea din NPT ar însemna că ONU ar pierde toate drepturile de supraveghere asupra programului nuclear iranian, ceea ce ar alimenta suspiciunile SUA privind intențiile Teheranului de a construi o armă nucleară.

Critici la adresa Europei și a IAEA

Oficialul iranian a invocat și declarația cancelarului german Friedrich Merz, care a spus că Israelul a făcut „munca murdară (…) pentru toți noi” atunci când a atacat siturile nucleare iraniene în iunie.

„Într-un fel, toate țările europene au aprobat ceea ce a făcut Israelul și, foarte probabil, au furnizat informații regimului israelian”, a afirmat Baghaei.

Totodată, purtătorul de cuvânt a criticat Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA): „Există un deficit extrem de încredere între inspectorii ONU de la AIEA și Iran. Există o îngrijorare reală că informațiile culese la situri de către AIEA ar putea ajunge în mâinile Israelului. A fost o preocupare reală, mai ales după abordarea extrem de politizată a AIEA. Nu putem ignora faptul că rapoartele anterioare ale AIEA au fost folosite de SUA și Israel pentru a construi rezoluția Consiliului AIEA, care susținea că Iranul nu își respectă obligațiile. Acea rezoluție a fost folosită drept pretext pentru atacul israelian din iunie”.

Condițiile impuse de Europa

Cele trei state europene semnatare ale acordului nuclear – Franța, Germania și Marea Britanie – au notificat săptămâna trecută ONU că vor reimpune sancțiuni la nivel global la sfârșitul lui septembrie dacă Iranul nu acceptă trei condiții: revenirea inspectorilor ONU la siturile bombardate, furnizarea detaliilor despre stocul de 400 kg de uraniu îmbogățit și începerea unor discuții directe cu SUA privind viitorul programului nuclear.

Baghaei consideră aceste condiții „un semn că nu sunt serioși și că nu acționează cu bună credință”.

Indignarea publică și disponibilitatea pentru compromis

„Adevărul este că opinia publică este indignată din cauza atacurilor ilegale asupra facilităților noastre, iar ca guvern trebuie să dăm socoteală poporului și parlamentului nostru. Presa occidentală vorbește mereu despre cooperarea noastră cu AIEA și despre stocuri, dar publicul occidental trebuie să-și amintească actele scandaloase comise de Israel și SUA. Ei au torpilat procesul diplomatic, au atacat statul de drept internațional, deși facilitățile noastre au fost monitorizate 24 de ore pe zi timp de trei decenii”, a spus Baghaei.

Cu toate acestea, oficialii iranieni afirmă că scopul rămâne găsirea unui compromis. Teheranul a dat asigurări că stocurile de uraniu nu au fost mutate și s-a declarat dispus să reducă nivelul de îmbogățire la 3,67%, conform acordului nuclear inițial.

„Suntem pregătiți pentru că este o chestiune de demnitate și suveranitate. Cred că în Marea Britanie ați avut spiritul Blitz când ați fost atacați de Germania nazistă. Avem același spirit, pentru că știm că războiul impus asupra noastră în mijlocul negocierilor a fost atât de nedrept”, a adăugat Baghaei.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close