Antena 3 CNN Externe Europenii pun presiune pe Israel în cazul asasinatului din Dubai

Europenii pun presiune pe Israel în cazul asasinatului din Dubai

Europenii pun presiune pe Israel în cazul asasinatului din Dubai
Sursa foto: dubai hamas
19 Feb 2010   •   03:44

Marea Britanie a cerut cooperarea deplină a Israelului în ancheta privind folosirea unor paşapoarte false de către ucigaşii unui lider Hamas, în timp ce şeful poliţiei din Dubai declara că este sigur că Mossad este în spatele asasinatului.
Irlanda şi Franţa au presat de asemenea statul evreu, pe măsură ce tensiunea diplomatică a crescut, odată cu convocarea ambasadorilor evrei la discuţii la Londra şi Dublin.

"Sperăm şi aşteptăm ca ei să coopereze pe deplin cu investigaţia," declara ministrul britanice de Externe, David Miliband, referindu-se la o investigaţia lansată de autorităţile din Dubai după moartea comandantului Hamas Mahmud al-Mabhuh.

"Vrem să ajungem la capătul chestiunii paşapoartelor frauduloase sau a folosirii acestora ," declara Miliband, după ce ambasadorul israelian Ron Prosor a avut discuţii cu oficialii britanici.
De asemenea, ministrul irlandez de Externe,Micheal Martin, a anunţat discuţii "deschise " cu trimisul israelian - codul diplomatic pentru posibile schimburi dure de replici - declarând că el consideră folosirea de paşapoarte irlandeze false ca "un incident extrem de serios ".
"Noi punem întrebări directe şi cerem clarificări şi ajutor. Vrem răspunsuri cât mai repede" .
În Franţa, un purtător de cuvânt al ministerului de Externe "a cerut explicaţii " de la ambasadorul israelian pentru folosirea unui paşaport francez fals.
Tensiunile diplomatice au luat amploare pe marginea uciderii lui al-Mabhuh, după ce poliţia din Dubai a arătat că în incident au fost implicaţi 11 deţinători de paşaport european- şase britanici, trei irlandezi, un francez şi un german.
Nici un guvern nu a acuzat direct Israel, dar speculaţiile despre ucigaşi s-au concentrat asupra serviciilor speciale ale Israelului Mossad, agenţie care a folosit paşapoarte false şi în trecut.
Şeful poliţiei din Dubai, generalul Dahi Khalfan Tamim declara că este 99 procente sigur că Mossad este în spatele crimei.
Totuşi, ministrul israelian de externe Avigdor Lieberman declara că nu este nicio dovadă care să arate că spionii statului evreu ar fi responsabili.
Între timp, Interpol a pus pe lista suspecţilor internaţionali numele celor 11 persoane desemnate de autorităţile din Emiratele Arabe Unite-Dubai, deşi recunoştea că are motive să considere că aceştia au folosit numele altor persoane, furându-le identitatea .
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: miscarea Hamas Dubai Interpol
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close