Antena 3 CNN Externe Explozie la o uzină chimică din Germania. O coloană de fum de 100 de metri înălţime s-a degajat în urma exploziei

Explozie la o uzină chimică din Germania. O coloană de fum de 100 de metri înălţime s-a degajat în urma exploziei

Explozie la o uzină chimică din Germania. O coloană de fum de 100 de metri înălţime s-a degajat în urma exploziei
Sursa foto: Foto: visualphotos.com
31 Mar 2012   •   17:32

O cuvă a explodat sâmbătă într-o uzină chimică a întreprinderii Degussa la Marl, în vestul Germaniei, provocând rănirea a cel puţin două persoane şi degajând un important nor de gaz, a anunţat un purtător de cuvânt al poliţiei locale, citat de AFP.
   
"Incendiul este sub controlul pompierilor", a precizat el, cerând localnicilor să ţină ferestrele închise ca măsură de precauţie.
   
"O coloană de fum de 100 de metri înălţime s-a degajat în urma exploziei, dar autorităţile de mediu au făcut prime măsurători care nu sugerează nici un pericol al norului pentru sănătate", a declarat poliţia.
   
Norul s-a îndreptat spre sud, în direcţia centrului oraşului Marl, dar este dispersat rapid de vânt, a adăugat purtătorul de cuvânt.
   
Originea exploziei, produsă în jurul orei 11.30 GMT (14.30, ora României), nu era cunoscută imediat.
   
Marl este un oraş cu 87.000 de locuitori, situat la circa 40 de kilometri de Dortmund. Uzina unde s-a produs explozia se află într-un parc industrial chimic.

×
Subiecte în articol: Germania mediu pericol sănătate victime
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close