Antena 3 CNN Externe Expoziţie de bijuterii europene din ultimele două secole, găzduită în Beijing

Expoziţie de bijuterii europene din ultimele două secole, găzduită în Beijing

Expoziţie de bijuterii europene din ultimele două secole, găzduită în Beijing
04 Sep 2009   •   12:48


Oraşul Interzis din Beijing găzduieşte o expoziţie de bijuterii europene din ultimele două secole. Bijuteriile provin din colecţia celebrei firme Cartier, care doreşte, în acest fel, să-şi promoveze marca pe piaţa chineză.

Cele peste 350 de bijuterii, vase şi ceasuri de lux au fost realizate de Cartier pentru familii din aristocraţia europeană. Cele mai vechi piese datează din 1840. Organizatorii susţin că o colecţie atât de preţioasă nu-şi putea găsi un cadru mai bun decât vechiul palat al împăraţilor Chinei.

Din acest motiv, firma Cartier a aşteptat răbdătoare doi ani de zile până când autorităţile chineze şi-au dat aprobarea. Dar a meritat, pentru că vizitatorii sunt într-adevăr uimiţi de bogăţia şi rafinamentul exponatelor. Totul nu face decât să consolideze renumele mărcii franceze, deja foarte admirată în China.

Pentru a dovedi că se poate adapta gusturilor asiatice, firma a inclus în expoziţie bijuterii în formă de reptile şi chiar o statuetă de jad a lui Buda. Cartier are peste 30 de magazine în China şi prevede că această ţară va deveni, în câţiva ani, cea mai mare piaţă pentru produsele sale.

Antena 3



×
Subiecte în articol: bijuterii China Beijing expozitie Cartier
Parteneri
Stradă surpată şi în Cluj-Napoca Traficul este restricționat
x close