Antena 3 CNN Externe FBI nu mai are fonduri pentru a cerceta infracţiunile economice

FBI nu mai are fonduri pentru a cerceta infracţiunile economice

FBI nu mai are fonduri pentru a cerceta infracţiunile economice
19 Oct 2008   •   19:54

În plină criză financiară, FBI nu are resurse suficiente pentru a cerceta infracţiunile economice. Biroul Federal de Investigaţii din Statele Unite a anunţat, însă, că depune eforturi pentru a face rost cât mai repede de fonduri şi de personal, informează New York Times. După atentatele de la 11 septembrie 2001, mulţi agenţi FBI au fost transferaţi spre secţii care se ocupă de combaterea terorismului. Astfel, domeniul economic nu a mai fost prioritar. În plus, oficialii FBI susţin că au avertizat guvernul încă din 2004 în privinţa riscurilor de pe piaţa imobiliară, dar că nu au fost luaţi în seamă.
În 2004, cei de la FBI avertizau că există riscul ca bula imobiliară să se spargă şi au cerut, încă de atunci, ca administraţia prezidenţială să finanţeze anchetele neteroriste. Cererea a fost resprinsă.
"Evident am simţit efectele realocării resurselor de la anchetele criminale către securitatea naţională", a declarat directorul asistent al FBI, John Miller, citat de New York Times. "În ceea ce priveşte infracţiunile economice, deşi am deschis mai puţine cazuri, am vizat zonele unde am putea avea cel mai mare impact. Ne-am concentrat pe fraude de mai multe milioane de dolari, cazuri în care am putut face arestări, dar şi recupera banii pentru victimele fraudelor", a adăugat acesta.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: FBI
Parteneri
Florin Piersic a fost transferat la Terapie Intensivă!
x close