Antena 3 CNN Externe FBI și-a trimis agenții la casa lui John Bolton, fostul consilier al lui Trump la Casa Albă. Trump: Un individ de joasă speță

FBI și-a trimis agenții la casa lui John Bolton, fostul consilier al lui Trump la Casa Albă. Trump: Un individ de joasă speță

A.I.
3 minute de citit Publicat la 17:38 22 Aug 2025 Modificat la 20:29 22 Aug 2025
John Bolton
John Bolton a fost consilierul lui Donald Trump pentru Securitate Națională. Foto: Hepta

Agenți ai poliției federale americane, FBI, au percheziționat vineri locuința lui John Bolton, fost consilier pentru Securitate Națională în primul mandat al președintelui Donald Trump și transformat ulterior într-un critic constant al acestuia, transmite CNN.

Percheziția a început la ora locală 07.00 la locuință din Maryland a lui Bolton, în cadrul unei anchete ordonate de directorul FBI, Kash Patel, a indicat o sursă pusă la curent cu situația.

"NIMENI nu este mai presus de lege! Agenți FBI în misiune", a scris Patel pe rețeaua socială X, fără a-l menționa pe Bolton, într-o postare redistribuită de un purtător de cuvânt al Casei Albe.

Anterior anchetei și percheziției, Trump i-a retras, anul acesta, lui Bolton protecția asigurată de Serviciul Secret al SUA, de care fostul oficial beneficia ca urmare a suspiciunilor că Iranul i-ar amenința viața.

O carte din 2020, în miezul anchetei privindu-l pe fostul consilier al lui Trump

Percheziția la domiciliul fostului consilier pentru Securitate Națională John Bolton este consecința unei anchete care a fost reluată în prezent, după ce a fost abandonată în anii din urmă.

Investigația se referă la divulgarea de informații clasificate, de către Bolton, în cartea sa din 2020, a declarat o sursă familiarizată cu situația pentru Kristen Holmes de la CNN.

Trump amenințase anterior că îl va încarcera pe Bolton din cauza cărții, iar Departamentul de Justiție al SUA a lansat o anchetă privind posibila gestionare abuzivă a informațiilor clasificate.

Însă această anchetă a fost închisă, iar un proces aferent a fost abandonat în 2021, în timpul administrației democrate a președintelui Joe Biden.

Cartea lui Bolton include materiale care inițial fuseseră aprobate pentru publicare de către oficiali de la Casa Albă.

Ulterior, persoane numite politic de Donald Trump au încercat să anuleze această aprobare.

O sursă CNN a arătat că în investigația curentă anchetatorii se concentrează asupra cărții lui Bolton, dar explorează și alte posibile scurgeri de informații.

Trump spune că nu știe nimic despre percheziția la domiciliul lui Bolton, pe care l-a numit "individ de joasă speță"

Vineri, președintele Trump a afirmat că nu știe nimic despre percheziția de la locuința lui Bolton și a adăugat că așteaptă să fie pus la curent de consilierii săi.

"Nu știu nimic despre asta, am văzut doar că au făcut o razie în această dimineață", a declarat Trump reporterilor. 

"Este un individ cu adevărat josnic" a adăugat el despre fostul său consilier pentru Securitate Națională.

"Când l-am angajat, a servit unui scop bun, pentru că, după cum știți, el a fost unul dintre cei care l-au împins pe (președintele) Bush să lanseze acele bombardamente ridicole în Orientul Mijlociu. Bolton vrea mereu să omoare oameni și este foarte slab în ceea ce face, dar pentru mine a funcționat de minune", a adăugat el.

John Bolton, critic al lui Trump după ce a lucrat un an și jumătate pentru președintele SUA

John Bolton a fost ambasador al SUA la Națiunile Unite şi apoi consilier pentru Securitate Națională al Casei Albe în primul mandat al lui Trump, în perioada aprilie 2018 - septembrie 2019.

Ulterior, Bolton a devenit un critic al președintelui republican, numindu-l inapt pentru funcție.

Într-un interviu pentru CNN în 2024, fostul consilier s-a declarat de acord cu etichetările dure pe care președintele de atunci, Joe Biden, le-a folosit la adresa liderului republican.

Conform Politico, Biden ar fi folosit expresii vulgare cu sensul "idiot" sau "nenorocit" pentru a-l caracteriza, în privat, pe Trump.

"Ei bine, cred că, în termenii personalității (lui Trump), președintele Biden a nimerit-o destul de bine.

Dar aș că nu personalitatea lui Donald Trump este problema, ci lipsa lui de competență în a-și face treaba. Mulți oameni spun 'Oh, putem, să ne descurcăm cu personalitatea'.

Însă nu personalitatea este problema, (ci faptul că) nu înțelege meseria, în special în domeniul Securității Naționale. Nu a învățat prea multe în primii patru ani. Cu siguranță, nu a învățat nimic de atunci", a spus Bolton la CNN.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close