Ferguson, Missouri. 47 de protestatari au fost arestaţi noaptea trecută

de G.C.P    |    20 Aug 2014   •   15:23
Ferguson, Missouri. 47 de protestatari au fost arestaţi noaptea trecută
Poliţia americană a arestat 47 de persoane în timpul confruntărilor stradale petrecute noaptea trecută în oraşul Ferguson, Missouri.

Căpitanul Ron Johnson (foto), din cadrul Missouri Highway Patrol, spune că protestatarii au aruncat în poliţişti cu sticle cu apă şi urină, iar forţele de ordine au fost nevoite să intervină în forţă.

"Până atunci, protestele oamenilor erau mai paşnice decât cele înregistrate în serile precedente. Tensiunile au luat brusc amploare, iar la ora 1:00 am efectuasem deja 47 de arestări", a declarat Johnson. Tot el a menţionat că au fost confiscate trei arme de foc, aflate în posesia unor demonstranţi.

Autorităţile au subliniat că spre deosebire de noaptea de luni, protestatarii nu au tras asupra poliţiştilor cu arme de foc, iar forţele de ordine nu au mai folosit gaze lacrimogene pentru a pune capăt revoltei.

"Noaptea trecută (n.r. marţi) am sesizat o cu totul altă dinamică a protestelor, diferită mult de cea din zilele trecute", a adăugat Johnson.
 

x close