Antena 3 CNN Externe Fermierii au ajuns să arunce laptele pe câmp sau la canal

Fermierii au ajuns să arunce laptele pe câmp sau la canal

Producătorii de lapte au luat o decizie neașteptată în SUA. Din cauză că nu mai au unde să vândă după ce restaurantele, școlile și instituțiie s-au închis, aruncă laptele pe câmp.

Fermierii au ajuns să arunce laptele pe câmp sau la canal
de Georgiana Adam    |    06 Apr 2021   •   12:00

Astfel, cantități uriașe de lapte sunt zilnic împrăștiate pe câmpurile agricole sau, în loc să ajungă în cisterne, sunt date la canal.

O altă problemă ar fi că se găsesc din ce în ce mai greu transportatori deoarece șoferii se tem să nu se infecteze. Afacerea produselor lactate s-a lovit mai greu și mai devreme decât alte mărfuri agricole, deoarece produsele sunt foarte perisabile.

În aceste condiții, fermierii americani sunt forțați să arunce laptele. Jason Leedle, membru al cooperativei Dairy Farmers of America (DFA), cea mai mare din SUA, a aruncat zilnic peste 17.700 de litri de lapte de la cele 480 de vaci ale sale, de la începutul săptămânii trecute.

DFA, care are 7.500 de membri, a declarat pentru Reuters, citat de agrointel.ro, că a cerut și altor fermieri din cooperativă să facă la fel, dar nu a specificat numărul acestora. 

×
Subiecte în articol: lapte camp
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close