Antena 3 CNN Externe O fetiţă de 10 ani, dusă la medic că nu vedea bine, a aflat că mai are de trăit 24 de ore. "A fost sfâșietor"

O fetiţă de 10 ani, dusă la medic că nu vedea bine, a aflat că mai are de trăit 24 de ore. "A fost sfâșietor"

O copilă de 10 ani a fost dusă de părinţi la spital, după ce s-a plâns că nu mai poate sta nici la şcoală, pentru că se simţea rău.

O fetiţă de 10 ani, dusă la medic că nu vedea bine, a aflat că mai are de trăit 24 de ore. "A fost sfâșietor"
Sursa foto: Charlie Hartley/Mirror
de Georgiana Adam    |    08 Iun 2021   •   10:03

Totul s-a întâmplat la Londra, iar Hollie Hartley spunea că vede în ceaţă şi nu se simte bine, astfel că nu mai poate participa la cursuri, potrivit Mirror. 

Dacă la început părinţii au crezut că este un pretext pentru a nu merge la şcoală, şi-au dat seama apoi că micuţa chiar nu se simte bine.

Fetiţa de 10 ani spunea că vede în ceaţă şi nu se simte bine

"Hollie nu a vrut să se ridice din pat pentru a merge la școală. La început, am crezut că doar încearcă să lipsească de la școală. Dar apoi ne-au sunat și ne-au spus că trebuie să o luăm acasă pentru vede în ceață și se simte rău", a povestit Charlie, fratele fetei.

Oamenii nu au mai stat pe gânduri şi au mers cu copila la spital. Acolo, medicii au consultat-o şi au pus un diagnostic crunt: fetiţa de 10 ani mai are de trăit doar 24 de ore.

Specialiştii i-au găsit o tumoare pe creier şi au hotărât să o îndepărteze. Deşi nu erau prea încrezători, medicii i-au făcut apoi analizele şi au stabilit că fetiţa suferă de o boală rară.

Nu era vorba de o afecţiune a ochilor, deşi copila se plângea de faptul că vede în ceaţă. Deşi au spus că fetiţa mai are doar o zi de trăit, după intervenţia medicilor şi tratamentul urmat, ea a supravieţuit celor 24 de ore.

Iniţial, medicii au spus că mai are dar o zi de trăit

I-a fost îndepărtată tumoarea şi, după o săptămână, au descoperit că Hollie avea neurofibromatoză – o afecțiune rară a pielii în care se formează tumori pe țesuturi.

"A fost sfâșietor. Dar încercam să fim pozitivi de dragul ei", a mai spus fratele fetiţei care acum se simte bine şi a trecut de perioada critică de după intervenţie.
 

×
Subiecte în articol: Hollie Hartley Londra
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close