Antena 3 CNN Externe Filmul atentatului de la Istanbul. Ce au făcut teroriștii

Filmul atentatului de la Istanbul. Ce au făcut teroriștii

Filmul atentatului de la Istanbul. Ce au făcut teroriștii
29 Iun 2016   •   11:20

Presa internațională a refăcut, cu ajutorul informațiilor venite de la autoritățile turce și de la martorii oculari, filmul atacului terorist care a vizat Aeroportul Internaţional Ataturk din Istanbul, scrie Digi24.

Cei trei atacatori au ajuns la aeroport cu puțin înainte de ora locală 22.00 și au intrat în sala de așteptare a terminalului sosiri internaționale, înarmați și purtând veste cu explozibil.

Cel puțin unul dintre ei a deschis focul înainte să se apropie de zona în care se făceau primele verificări de securitate.

„Trăgea în oricine îi apărea în cale. Era îmbrăcat în negru. Nu avea mască pe față. Mă aflam la 50 de metri distanță de el. Ne-am ascuns după o tejghea, dar m-am ridicat și mă uitam în continuare la el. Apoi s-au auzit două explozii una după altă și el a încetat să mai tragă”, le-a povestit jurnaliștilor de la Reuters un turist sud-african, Paul Roos, în vârstă de 77 de ani.

„S-a întors și a început să se apropie de noi. Își ținea arma ascunsă în haină. A privit temător în jur să vadă dacă încearcă cineva să îl oprească și a cobobât pe scările rulante”, a adăugat acesta.

Potrivit New York Times, bărbatul a fost ulterior împușcat în parcarea aeroportului, dar a reușit, totuși, să detoneze vesta cu explozibil.

Când Paul Roos a auzit exploziile, ceilalți doi atacatori se aruncaseră și ei în aer, după un schimb de focuri cu polițiștii care asigurau securitatea pe Aeroportului Internaţional Ataturk. Primii se apropiaseră de zona în care se aflau primii polițiști și aceștia au încercat să îi oprească.

 36 de persoane și-au pierdut viața în urma atacului și alte 147 au fost rănite.

×
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close