Antena 3 CNN Externe Fiul lui Sile Cămătaru, prins în Italia. A fost condamnat în lipsă la 3 ani și 7 luni de închisoare

Fiul lui Sile Cămătaru, prins în Italia. A fost condamnat în lipsă la 3 ani și 7 luni de închisoare

Fiul cunoscutului interlop Sile Cămătaru a fost prins ieri, în Italia, după ce a fost condamnat în lipsă, în România, la 3 ani și 7 luni de închisoare.

de Mia Lungu    |    17 Ian 2023   •   21:52

Daniel Vasile Cămătaru dispăruse din țară înainte ca instanța să pronunțe decizia definitivă în dosarul în care era judecat pentru încălcarea ordinului de protecție.

"La data de 16 ianuarie 2023, în urma schimbului de date și informații cu autoritățile din Italia, a fost depistat un bărbat, urmărit internațional, căutat în baza unui mandat european de arestare", a anunțat Poliția, potrivit DcNews.ro.

Pe numele lui Daniel Cămătaru, Judecătoria Sectorului 6 a emis la data de 6 iunie 2022 un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, prin care a fost condamnat la 3 ani și 7 luni de închisoare, pentru infracțiuni la regimul rutier și nerespectarea măsurilor stabilite prin ordinul de protecție provizoriu.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Capitalei au realizat schimbul de date cu autoritățile italiene, prin intermediul atașatului român din Italia și prin Centrul de Cooperare Polițienească Internațională – Biroul SIRENE, mai precizează Poliția.

×
Subiecte în articol: Sile Camataru Italia condamnat inchisoare
Parteneri
Cu cât vor fi penalizați românii care se pensionează anticipat
x close