Antena 3 CNN Externe Fost preşedinte iranian condamnă "procesul de paradă" al reformiştilor

Fost preşedinte iranian condamnă "procesul de paradă" al reformiştilor


Fost preşedinte iranian condamnă "procesul de paradă" al reformiştilor
Sursa foto: proteste iran
03 Aug 2009   •   01:36

Autorităţile iraniene au mărit presiunea asupra oponenţilor prin înscenarea a ceea ce fostul preşedinte Mohammad Khatami califica a fi "procesul de paradă" a 100 reformişti acuzaţi că au încercat să instige la o "revoluţie de catifea ."
Procesul este ultima tentativă a oficialilor de a înăbuşi protestul celor care susţin că alegerile din 12 iunie au fost fraudate pentru a asigura realegerea lui Mahmoud Ahmadinejad.
Khatami, ai cărui câţiva asociaţi se aflau în boxa acuzaţilor la procesul ce a debutat sâmbătă, a declarat că acesta încalcă Constituţia iraniană.
"Asemenea procese de paradă dăunează direct sistemului şi afectează şi mai mult încrederea publică," scria el pe siteul personal. O altă înfăţişare este programată pentru joi.
În plus, candidatul prezidenţial învins Mir Hossein Mousavi a respins ceea ce susţine că sunt declaraţii smulse prin presiune.
"Torţionarii şi interogatorii au ajuns la un aşa nivel încât victimele lor sunt printre cei care au adus mari servicii Iranului în trecut," arăta acesta pe siteul personal.
"Curând vom vedea procesele celor care au comis aceste creime, torţionarii şi interogatorii ."
Oficialii iranieni resping acuzaţiile de fraudă, în care Ahmadinejad a fost declarat învingător cu 63 procente.
Procesul a zeci de reformişti, printre care oficiali de top precum fostul vicepreşedinte al lui Khatami, Mohammad Ali Abtahi, nu are precednt în istoria Iranului revoluţionar de 30 de ani.
Înfăţişările au fost închise presei, cu excepţia celei de stat.


Antena3.ro

×
Subiecte în articol: mahmoud ahmadinejad
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close