Antena 3 CNN Externe Fostul director al Orange, condamnat la închisoare în dosarul sinuciderii angajaţilor

Fostul director al Orange, condamnat la închisoare în dosarul sinuciderii angajaţilor

Un tribunal francez l-a condamnat, vineri, pe fostul director general al grupului francez de telefonie Orange, Didier Lombard, la o pedeapsă de un an de închisoare, după ce l-a găsit vinovat de "hărţuire morală" într-un dosar care are legătură cu valul de sinucideri de la France Télécom, transmite Reuters.

Fostul director al Orange, condamnat la închisoare în dosarul sinuciderii angajaţilor
20 Dec 2019   •   13:12

Între 2008 şi 2009, 35 de angajaţi ai France Telecom (Orange) s-au sinucis, unii dintre ei evocând un "management al terorii" destinat să îi facă să părăsească compania.

Din pedepsa de un an de închisoare, la care a fost condamnat Didier Lombard, a fost suspendată o perioadă de opt luni, ceea ce înseamnă că practic Didier Lombard va petrece doar patru luni în închisoare. De asemenea, Didier Lombard a fost condamnat la plata sumei de 15.000 de euro.

La rândul său, compania Orange, care la data sinuciderilor se numea France Telecom, a fost găsită şi ea vinovată de acelaşi acuzaţii şi amendată cu 75.000 de euro.

×
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close