Antena 3 CNN Externe Fostul lider egiptean Hosni Mubarak, "în arest la domiciliu", cu familia

Fostul lider egiptean Hosni Mubarak, "în arest la domiciliu", cu familia

Fostul lider egiptean Hosni Mubarak, "în arest la domiciliu", cu familia
Sursa foto: Foto: middleeast.about.com
29 Mar 2011   •   21:51

Fostul lider egiptean, Hosni Mubarak, se află în arest la domiciliu, împreună cu familia sa, a anunţat Consiliul Suprem al Forţelor Armate din Egipt, negând astfel că Mubarak ar fi fugit în Arabia Saudită, informează The Telegraph, în ediţia on-line.

"Nu este adevărat că fostul preşedinte Hosni Mubarak a părăsit Egiptul şi a plecat la Tabuk, în Arabia Saudită. El este sub arest la domiciliu, împreună cu familia sa", spun conducătorii militari ai ţării, într-o postare pe Facebook.

Pe 11 februarie, Mubarak a fost forţat să renunţe la putere, după 18 zile de proteste masive în stradă, împotriva regimului autocratic de 30 de ani.

Procurorul general al Egiptului a negat, pe 3 martie, informaţiile apărute în presă, potrivit cărora Mubarak a fost în Arabia Saudită. Mass-media au sugerat că Mubarak, în vârstă de 82 de ani, ar fi plecat la Tabuk pentru a urma un tratament medical pentru cancer.

×
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close