Antena 3 CNN Externe Fostul preşedinte al SUA, George W. Bush, a fost externat şi se simte bine după operaţie

Fostul preşedinte al SUA, George W. Bush, a fost externat şi se simte bine după operaţie

Fostul preşedinte al SUA, George W. Bush, a fost externat şi se simte bine după operaţie
Sursa foto: Foto: facebook.com/georgewbush
de M.Z.    |    07 Aug 2013   •   19:14

Fostul preşedinte american George W. Bush a fost externat, miercuri, de la spitalul din Texas unde fusese internat, la o zi după operaţia la inimă pentru deblocarea unei artere.

 
Purtătorul său de cuvânt, Freddy Ford, a spus că fostul lider de la Casa Albă "se simte bine" după operaţie, iar miercuri dimineaţă s-a întors acasă, fără a oferi detalii suplimentare, potrivit Agerpres
 
Doctorii de la spitalul Texas Health Presbyterian din Dallas au precizat marţi că intervenţia a constat în montarea unui stent pentru a ajuta la deblocarea unei artere. 
 
Blocajul a fost descoperit luni în timpul controlului medical anual la care a fost supus Bush, la clinica Cooper din Dallas, unde trăieşte fostul preşedinte. 
 
Freddy Ford a mai declarat că fostul preşedinte, în vârstă de 67 de ani, ar urma să-şi reia joi programul normal. 
 
George W. Bush este recunoscut pentru pasiunea faţă de fitness, jogging, mersul pe bicicletă şi alte exerciţii care să-l menţină în formă.



 
 

×
Subiecte în articol: George W. Bush
Parteneri
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România
x close