Antena 3 CNN Externe Fostul președinte egiptean, condamnat la 25 de ani de închisoare

Fostul președinte egiptean, condamnat la 25 de ani de închisoare

Fostul președinte egiptean, condamnat la 25 de ani de închisoare
16 Sep 2017   •   14:49

Curtea de Apel din Egipt a confirmat sâmbătă o pedeapsă de 25 de ani de închisoare împotriva fostului preşedinte islamist Mohamed Morsi, înlăturat de la putere de armată în 2013, fiind acuzat că ar fi transmis Qatarului documente de stat secrete pe când se afla în funcţie, relatează DPA.

În schimb, instanţa a anulat o sentinţă de 15 ani de închisoare emisă împotriva lui Morsi pentru alte capete de acuzare în acelaşi caz, a informat ziarul egiptean al-Ahram.

Curtea de Apel nu a dorit să ofere o explicaţie pentru hotărârea judecătorească care este definitivă.

În iunie anul trecut, Tribunalul Penal din Cairo l-a condamnat pe Morsi la 40 de ani de închisoare pentru două capete de acuzare în acelaşi dosar.

Qatarul a fost un aliat-cheie al organizaţiei Frăţia Musulmană a lui Morsi, în prezent interzisă de autorităţile egiptene.

Mohamed Morsi, primul preşedinte ales în mod egal democratic în Egipt, a fost înlăturat de la putere de armată în 2013 după protestele în masă împotriva guvernării sale.

×
Subiecte în articol: Egipt Mohamed Morsi
Parteneri
Avertizare ANM: Ninsori însemnate în 14 judeţe din ţară
x close