Antena 3 CNN Externe Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak va fi judecat de un tribunal din Cairo

Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak va fi judecat de un tribunal din Cairo

Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak va fi judecat de un tribunal din Cairo
Sursa foto: Foto: Intact Images/EPA
02 Aug 2011   •   23:36

Fostul preşedinte al Egptului, Hosni Mubarak, este aşteptat să se prezinte în faţa unui tribunal, urmând a fi judecat pentru acte de corupţie, ordonarea unor crime, anterior şi în timpul revoluţiei care a condus, în cele din urmă la demiterea sa, informează Al Jazeera.

Înfăţişarea lui Mubarak la un tribunal provizoriu din Cairo, programată pentru miercuri, va fi transmisă în direct de televiziunea de stat egipteană.

Habib el-Adly, fostul ministru de interne şi alte şase persoane din conducerea poliţiei sunt acuzaţi de crimă şi tentativă de crimă, fiind implicaţi în uciderea a 850 de protestatari în timpul revoltei.

Aproximativ 600 de persoane vor putea asista la proces, organizat în clădirea Academiei de Poliţie Mubarak, nume la care s-a renunţat după înlăturarea preşedintelui pe 11 februarie. Măsurile de securitate care s-au luat în jurul şi în interiorul clădirii sunt excepţionale, forţele de ordine făcând eforturi ca nicio persoană din public să nu poată atenta la integritatea acuzaţilor.

×
Subiecte în articol: Hosni Mubarak Egipt revolta tribunal judecata
Parteneri
Meteorologii au anunțat când scăpăm de ploi
x close