Antena 3 CNN Externe Fostul primar al oraşului Detroit a fost condamnat la 28 de ani de închisoare pentru corupţie

Fostul primar al oraşului Detroit a fost condamnat la 28 de ani de închisoare pentru corupţie

Fostul primar al oraşului Detroit a fost condamnat la 28 de ani de închisoare pentru corupţie
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
de M.T.    |    11 Oct 2013   •   07:41

Kwame Kilpatrick, fostul primar al oraşului Detroit, statul Michigan, a fost condamnat, joi, la 28 de ani de închisoare pentru implicare într-un vast sistem de corupţie, informează AFP, citată de Mediafax.

În vârstă de 43 de ani, Kilpatrick a fost găsit vinovat, în martie, de 12 capete de acuzare, printre care deturnare de fonduri publice, extorcare şi fraudă fiscală, după o anchetă federală asupra conturilor şi contractelor încheiate de primăria din Detroit, oraş care se află în faliment.

Alte 33 de persoane, printre care consilieri şi angajaţi municipali, au fost condamnate pentru implicarea lor în sistemul de corupţie condus de fostul primar.

Kilpatrick a fost acuzat că a împărţit cu un subcontractant al oraşului comisioane în valoare de peste 83 de milioane de dolari, plătite de promotori pentru a obţine şantiere municipale.

De asemenea, ancheta a stabilit că primarul ales în 2002 a cheltuit cu 840.000 de dolari mai mult decât valoarea salariului său şi că a deturnat fonduri ale diverselor asociaţii create pentru a-i ajuta pe locuitorii oraşului.

„În această caz nu este vorba atât de o condamnare a unor acte din trecut, cât despre schiţarea unui nou viitor pentru oraş. O asemenea pedeapsă îi va descuraja pe alţi oficiali să fure şi va atrage servitori cinstiţi ai statului”, a afirmat procurorul Barbara McQuade.

Supranumit "primarul hip-hop", datorită micului diamant pe care îl purta la ureche, Kwame Kilpatrick a fost constrâns să demisioneze în 2008, după condamnarea sa la patru luni de închisoare pentru sperjur.

Edilul a minţit pentru a-şi ascunde o relaţie adulteră cu principala sa consilieră în cursul unui proces pentru concedierea abuzivă a trei poliţişti, care a costat oraşul 8,4 milioane de dolari.

Cei trei funcţionari au fost concediaţi după ce au anchetat organizarea unei petreceri la reşedinţa sa oficială.

×
Subiecte în articol: Detroit condamnare coruptie
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close