Antena 3 CNN Externe Francois Hollande şi David Cameron au stabilit o întâlnire "în viitorul apropiat"

Francois Hollande şi David Cameron au stabilit o întâlnire "în viitorul apropiat"

Francois Hollande şi David Cameron au stabilit o întâlnire "în viitorul apropiat"
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
19 Mai 2012   •   10:49

Preşedintele francez, Francois Hollande, şi premierul britanic, David Cameron, au reamintit vineri, cu ocazia primei lor întâlniri, importanţa unei colaborări militare între cele două ţări, şi au convenit să se reîntâlnească în viitorul apropiat la Londra, relatează AFP.
   
"Am discutat despre cooperare în materie de Apărare, subiect în care Marea Britanie şi Franţa sunt strâns legate şi colaborează pentru beneficiul lor mutual", a declarat Cameron în faţa presei, cu ocazia întâlnirii celor doi la ambasada britanică din Washington.
   
"Am reafirmat ataşamentul pe care îl am faţă de cooperarea dintre cele două ţări în ceea ce priveşte Apărarea. Suntem două puteri nucleare în Europa şi avem dorinţa comună de a păstra eficacitatea armatelor noastre, încercând să cooperăm cât mai mult posibil", a declarat la rândul său Hollande.
   
Cei doi lideri au evocat şi subiecte economice legate de situaţia zonei euro şi a Greciei. "Suntem convinşi că este bine să continuăm politica de redresare a conturilor noastre publice şi în acelaşi timp să lăsăm un spaţiu mai mare dezvoltării", a declarat Hollande, adăugând că "în ceea ce priveşte dezvoltarea, nu avem obligatoriu aceleaşi opţiuni tot timpul".
   
"Nu există contradicţii între austeritate şi dezvoltare", a menţionat Cameron, care a adoptat o politică severă de austeritate în ţara s, "avem nevoie de un program puternic de reducere a deficitelor pentru a obţine această creştere. Preşedintele Hollande gândeşte aşa, la fel şi eu".
   
Hollande a acceptat invitaţia premierului britanic de a se merge "în viitorul apropiat" la Londra, deşi acesta nu l-a primit în timpul campaniei electorale şi l-a susţinut pe Nicolas Sarkozy. "Nu m-am putut întâlni cu David Cameron înainte de alegeri, de aceea sunt cu atât mai fericit că pot să mă întâlnesc cu acesta după alegeri", a declarat Hollande.

×
Parteneri
Zeci de tornade impresionante au lovit centrul Statelor Unite
x close