Antena 3 CNN Externe Franţa şi Germania discută posibilitatea unui summit UE cu preşedintele rus Vladimir Putin

Franţa şi Germania discută posibilitatea unui summit UE cu preşedintele rus Vladimir Putin

Franţa şi Germania au propus miercuri organizarea unui summit al Uniunii Europene la care să fie invitat şi preşedintele rus Vladimir Putin, într-o încercare de ameliorare a relaţiilor blocului comunitar cu Rusia, ideea fiind expusă chiar în ajunul Consiliului European care se va desfăşura în 24-25 iunie.

Franţa şi Germania discută posibilitatea unui summit UE cu preşedintele rus Vladimir Putin
Sursa foto: Getty Images
de Alexandra Ionescu    |    23 Iun 2021   •   22:05

Propunerea vine în contextul summitului Biden-Putin de la Geneva, care a avut loc pe 16 iunie, și scoate în lumină îngrijorările pe care le au Parisul și Berlinul cu privire la abordarea europeană în ceea ce privește relația cu Rusia.

Această idee – potrivit Reuters – reflectă îngrijorarea Parisului şi a Berlinului că abordarea UE în ultimii ani faţă de Rusia s-a axat în special pe sancţiuni împotriva Moscovei.

„Trebuie să avem o discuţie despre modul în care am putea depăşi această spirală negativă, dar trebuie să avansăm uniţi”, a declarat un înalt diplomat al UE, adăugând că statele baltice, circumspecte faţă de Rusia, s-ar putea să nu agreeze ideea unui astfel de summit.

Nu este clar dacă un astfel de summit i-ar implica pe toţi cei 27 de lideri ai statelor membre sau doar pe şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi pe preşedintele Consiliului European, Charles Michel.

Astfel de summituri au fost suspendate după ce Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea în 2014, potrivit Reuters.

„Germania și Franța au oferit câteva idei pentru dezbaterea cu privire la Rusia din cadrul summitului UE. Merkel a menționat anterior că nu numai Statele Unite ar trebui să discute cu Rusia (și China) la cel mai înalt nivel.

Un astfel de format a existat deja în 2007, în Finlanda”, a declarat pentru Reuters o persoană care se ocupă de pregătirile pentru summit.

Un document strategic elaborat de Comisia Europeană menționa recent că ”UE și Rusia au o responsabilitate comună fundamentală pentru pacea și securitatea pe continentul european”.

În ciuda acuzațiilor vestului conform cărora Rusia este responsabilă de atacuri cibernetice și acțiuni de dezinformare, pe care Kremlinul le neagă, Rusia este al cincilea cel mai mare partener comercial al UE, iar blocul european este cel mai mare investitor străin în Rusia.

 

×
Subiecte în articol: Franta Germania Rusia summit
Parteneri
Cătălin Cîrstou, candidatul comun PSD-PNL în Bucureşti
x close