Antena 3 CNN Externe Invazie de ploșnițe în una dintre cele mai căutate destinații de vacanţă: "Este un iad când cineva se confruntă cu asta"

Invazie de ploșnițe în una dintre cele mai căutate destinații de vacanţă: "Este un iad când cineva se confruntă cu asta"

Franţa, ţara iubirii a devenit în scurt timp o destinaţie de coşmar pentru turiştii care îi calcă pragul. Populaţia este disperată după ce ţara a fost acaparată de ploşniţe. Chiar şi Jocurile Olimpicie din vara următoare ar putea fi anulate din această cauză.

de Alexandra Axinia    |    04 Oct 2023   •   10:39

Un val de panică și dezgust s-a răspândit în toată țara, după ce călătorii au postat fotografii și videoclipuri în care se văd cum insectele s-au răspândit în sistemul de transport local din Paris, în trenuri de mare viteză și pe aeroportul Charles de Gaulle. 

Utilizatorii au scris, în postări, că vor fi mult mai atenți şi vor evita să se mai aşeze pe scaune. Operatorii de trenuri au replicat că igienizează în mod regulat scaunele, pentru a preveni infestarea.

Ministrul Transporturilor a anunțat că va convoca, săptămâna aceasta, operatorii de transport public pentru a-i informa cu privire la ce măsuri pot fi luate și cum pot asigura protecția călătorilor. 

"Nimeni nu este în siguranță. Poți să-i prinzi oriunde și să-i aduci acasă și să nu-i detectezi la timp până nu s-au înmulțit și s-au răspândit. Este un iad când cineva se confruntă cu asta", a declarat Viceprimarul Parisului, Emmanuel Grégoire, conform The Guardian

Citeşte şi: Bulgaria interzice accesul în ţară al maşinilor înmatriculate în Rusia

Ploșnițele, care au dispărut în mare parte din viața de zi cu zi până în anii 1950, au revenit în ultimele decenii și au devenit din ce în ce mai rezistente la tratamentele chimice. 

Organismul național de sănătate și igienă din Franța, Anses, a constatat că între 2017 și 2022, 11% din locuințele franceze au fost infestate. Instituția a pus evoluția pe seama mai multor factori, cum ar fi turismul, imigrația sau comerțul cu containere. 

×
Subiecte în articol: Franta invazie totală ploșnițe
Parteneri
Tradiţii şi obiceiuri în prima zi de Paşte. Ce trebuie să faci astăzi
x close