Antena 3 CNN Externe Franţa "stă cu ochii" pe 3000 de jihadişti. Supravegherea acestora va costa 425 de milioane de euro

Franţa "stă cu ochii" pe 3000 de jihadişti. Supravegherea acestora va costa 425 de milioane de euro

Franţa "stă cu ochii" pe 3000 de jihadişti. Supravegherea acestora va costa 425 de milioane de euro
Sursa foto: Foto: Reuters
21 Ian 2015   •   12:39

Franţa va crea 2680 de noi posturi în structurile de securitate, având în vedere că au fost identificaţi peste 3000 de islamişti radicali pe teritoriul ţării, iar aceştia trebuie menţinuţi sub supraveghere constantă, a declarat astăzi premierul Manuel Valls (foto).

În următorii trei ani, numărul angajaţilor din agenţiile de securitate, implicate în activităţi antiteroriste, va creşte cu 2680 pe persoane. Potrivit primelor estimări, costurile acestor măsuri de consolidare a numărului de personal vor depăşi 425 de milioane de euro.

"Numărul celor cu orientare radicală din ţară este în continuă creştere. Serviciile de informaţii franceze trebuie să monitorizeze peste 3000 de radicali islamişti. În particular, 450 dintre cei vizaţi au participat în conflictele militare din Pakistan, Afganistan sau Yemen. Peste 1300 dintre cei supravegheaţi sunt implicaţi în recrutarea voluntarilor care să lupte în Siria şi Irak", a spus Valls, citat de TASS.

Europa occidentală şi-a ridicat gradul de alertă antiteroristă, iar raziile împotriva extremiştilor s-au intensificat semnificativ, fiind operate mai mulţi suspecţi şi reuşindu-se astfel să se dejoace noi atentate teroriste.

×
Subiecte în articol: Franta paris jihadisti
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close