Antena 3 CNN › Externe › Paradoxul războiului din Iran. Khamenei dăduse o fatwa împotriva bombei atomice, dar a fost ucis, iar radicalii cer acum arme nucleare

Paradoxul războiului din Iran. Khamenei dăduse o fatwa împotriva bombei atomice, dar a fost ucis, iar radicalii cer acum arme nucleare

A.N.
3 minute de citit Publicat la 23:05 25 Oct 2026 Modificat la 23:05 25 Oct 2026
arme nucleare getty
Imagine cu caracter ilustrativ. sursa foto: Getty

Tot mai mulți politicieni, analiști și parlamentari din tabăra conservatoare de la Teheran cer ca Iranul să renunțe la poziția sa oficială, să iasă din Tratatul de neproliferare nucleară și să își dezvolte arme atomice, pe fondul devastării provocate de războiul purtat de SUA și Israel împotriva țării, relatează Financial Times.

Schimbarea este una importantă pentru un stat în care susținerea publică a armelor nucleare a fost mult timp privită drept o contestare a autorității liderului suprem. În urmă cu aproximativ două decenii, ayatollahul Ali Khamenei emisese o fatwa, adică un decret religios, prin care interzicea dezvoltarea armelor nucleare, iar această interdicție a stat la baza insistenței regimului că programul său atomic are scopuri exclusiv pașnice.

Khamenei a fost însă ucis la 28 februarie, la începutul războiului, într-un bombardament american și israelian. Fiul și succesorul său, Mojtaba Khamenei, care se ascunde de atunci, nu a clarificat public dacă va păstra poziția tatălui său, iar această tăcere le-a lăsat spațiu ideologilor radicali să își susțină deschis cauza.

„Ultimele confruntări militare au arătat că obținerea armelor nucleare nu este pentru Iran o ambiție, ci o necesitate mai importantă decât pâinea”, a scris în această lună Davoud Modarresian, un activist politic apropiat de forțele conservatoare. Potrivit acestuia, islamul șiit este suficient de flexibil încât deciziile religioase să se poată schimba odată cu circumstanțele.

Și Hassan Ghashghavi, purtătorul de cuvânt al Comisiei pentru securitate națională din Parlamentul iranian, a declarat luna trecută că noul lider ar putea emite o nouă hotărâre privind programul nuclear și că „nimeni nu îl poate opri să facă asta”, susținând că Iranul are nevoie de un „ciclu complet de descurajare”.

Susținătorii bombei atomice dau drept exemplu Coreea de Nord, al cărei arsenal nuclear consideră că a descurajat eficient orice intervenție străină. O sursă din interiorul regimului, citată de FT, a afirmat că, după moartea lui Khamenei, sprijinul din sistem pentru arma nucleară a crescut spectaculos, de la „aproape zero la peste 50 la sută”.

Această radicalizare se explică prin faptul că zeci de lideri și înalți oficiali iranieni au fost uciși în campania de bombardamente de 40 de zile, oprită printr-un armistițiu fragil în aprilie, iar Donald Trump și Benjamin Netanyahu au vorbit în repetate rânduri despre o posibilă schimbare de regim.

Trump a amenințat chiar că va distruge „civilizația” Iranului, declarații care, potrivit unui diplomat occidental de la Teheran, i-au făcut pe oficialii iranieni să se întrebe dacă SUA ar putea folosi arme nucleare tactice.

Oficial, Teheranul susține în continuare că programul său nuclear este pașnic. Duminică, șeful programului nuclear iranian, Mohammad Eslami, a declarat că lucrările pentru producerea a 20.000 de megawați de energie nucleară au continuat „chiar și în timpul războiului”.

Nu toată lumea de la Teheran este de acord cu această direcție. Reformistul Hossein Marashi a avertizat că „mai important decât îmbogățirea și protejarea realizărilor nucleare este protejarea Iranului și a Republicii Islamice”.

Expertul Ali Vaez, de la Crisis Group, spune că dezbaterea este una serioasă și nu mai reprezintă un tabu, iar războiul i-a întărit pe cei care consideră că o țară expusă unui atac existențial are nevoie de descurajarea supremă.

Totuși, el crede că Iranul ar putea încerca mai degrabă să își păstreze infrastructura nucleară ca monedă de schimb în negocieri pentru concesii economice sau de securitate, decât să se grăbească spre bombă.

În prezent, programul nuclear iranian a suferit pierderi grave. SUA au bombardat principalele trei instalații, Natanz, Fordow și Isfahan, în timpul războiului de 12 zile dintre Israel și Iran din iunie anul trecut, iar Trump a amenințat că va lovi și un complex subteran de sub muntele Kolang Gazla, cunoscut drept „Pickaxe Mountain”.

Principala îngrijorare pentru Occident rămâne stocul de aproximativ 440 de kilograme de uraniu îmbogățit la 60%, la un pas de nivelul necesar pentru arme, care ar putea fi suficient, teoretic, pentru circa zece bombe nucleare și care s-ar afla sub dărâmăturile instalațiilor bombardate. Iranul nu a mai permis accesul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică la principalele situri nucleare din iunie 2025.

O eventuală retragere din Tratatul de neproliferare ar presupune un preaviz de trei luni, iar diplomații cred că Teheranul ar putea folosi această amenințare ca pârghie de presiune asupra Washingtonului.

Doi înalți oficiali iranieni au declarat însă pentru FT că retragerea nu este o prioritate imediată.

„Politica noastră privind TNP nu s-a schimbat încă, dar asta nu înseamnă că nu se va schimba în viitor”, a declarat unul dintre ei.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
x close