Antena 3 CNN Externe „Fuck off!”. Mesajul unui europarlamentar danez pentru Donald Trump. Un român a intervenit

„Fuck off!”. Mesajul unui europarlamentar danez pentru Donald Trump. Un român a intervenit

Adrian Dumitru
1 minut de citit Publicat la 10:29 23 Ian 2025 Modificat la 10:29 23 Ian 2025
Anders Vistisen
Anders Vistisen l-a înjurat pe Donald Trump chiar de la tribuna Parlamentului European. Foto: Captură video/Youtube

La câteva săptămâni de la anunțul lui Donald Trump că intenționează să achiziționeze Groenlanda pentru a o anexa la Statele Unite, tensiunile dintre Danemarca și SUA au continuat să se intensifice. Un oficial danez i-a transmis președintelui american un mesaj chiar de la tribuna Parlamentului European: „Du-te dracului!”.

Anders Vistisen, europarlamentar danez, i-a adresat lui Donald Trump mesajul, în contextul discuției cu privire la achiziționarea de către SUA a Groenlandei, după ce președintele american a vorbit inclusiv de posibilitatea folosirii forței armate pentru a lua insula arctică, în cazul în care Danemarca se opune.

„Dragă domnule președinte Trump, vă rog să mă ascultați cu mare atenție. Groenlanda face parte din regatul danez de 800 de ani. E o parte integrantă a țării noastre, nu e de vânzare și dați-mi voie să vă comunic asta într-un fel pe care îl puteți înțelege: Domnule Trump, duceți-vă dracului! (n. red. - în engleză, Fuck off)”.

Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Parlamentului European, a intervenit pentru a-i spune europarlamentarului danez că nu poate folosi un astfel de limbaj de la tribuna PE:

„Dacă traducerea e corectă, termenul pe care l-ați folosit nu e permis în această Cameră și vor exista consecințe. Nu este în regulă să vorbim așa în această casă a democrației. Indiferent ce-am crede despre domnul Trump, nu e posibil să folosim un astfel de limbaj”, a spus Ștefănuță.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close