Antena 3 CNN Externe Furtuni puternice în Germania. Doi francezi au murit după ce parapanta lor a fost surprinsă de o rafală

Furtuni puternice în Germania. Doi francezi au murit după ce parapanta lor a fost surprinsă de o rafală

Poliţia din Germania spune că doi cetăţeni francezi au murit după ce parapanta lor motorizată a fost surprinsă de o rafală puternică de vânt şi s-a prăbuşit pe un câmp din centrul ţării. Autorităţile au avertizat că vor fi furtuni puternice în mare parte din Germania.

Furtuni puternice în Germania. Doi francezi au murit după ce parapanta lor a fost surprinsă de o rafală
Sursa foto: Facebook/ Salahoru Catalina Elena
de Claudia Popovici    |    20 Mai 2022   •   22:15

Parapantiştii, un bărbat şi o femeie, au decolat joi de pe un aerodrom din Ballenstedt, la aproximativ 175 de kilometri sud-vest de Berlin, au declarat autorităţile din landul Saxonia-Anhalt. Cei doi, ambii în vârstă de 59 de ani, au fost îndemnaţi să aterizeze din cauza unei prognoze care anunţa o schimbare bruscă a vremii, potrivit AP.

La scurt timp după avertisment, „se pare că au fost loviţi de o rafală de vânt care a făcut ca parapanta să se prăbuşească, iar vehiculul aerian s-a prăbuşit pe câmp de la o înălţime de aproximativ 40 de metri”, a precizat poliţia.

Furtunile au perturbat joi traficul, au dezrădăcinat copaci care s-au prăbuşit pe şinele de cale ferată şi pe drumuri şi au inundat sute de subsoluri în vestul Germaniei.

Meteorologii au anunţat că se aşteaptă precipitaţii abundente şi grindină în unele părţi ale ţării vineri, când furtunile ar putea produce vânturi cu viteze de până la 130 de kilometri pe oră.

Şcolile din oraşul Köln, situat în vestul ţării, s-au închis înainte de prânz, pentru a le da timp elevilor să ajungă acasă în siguranţă înainte ca furtunile să lovească.

Mai la sud, în Ahrweiler, toate şcolile au rămas închise vineri. Peste 130 de persoane au fost ucise în regiune după ce aceasta a fost lovită de o inundaţie fulgerătoare în iulie 2021.

×
Subiecte în articol: furtuni Gemania
Parteneri
Termoenergetica opreşte apa caldă în 100 de blocuri din Bucureşti
x close