Antena 3 CNN Externe Țările G7, decizii de ultimă oră în legătură cu Ucraina

Țările G7, decizii de ultimă oră în legătură cu Ucraina

Grupul națiunilor puternic industrializate (G7) a decis, vineri, crearea unui mecanism de coordonare a acțiunilor pentru a ajuta Ucraina să își repare și să își apere infrastructura esențială, în războiul declanșat de Rusia.

Țările G7, decizii de ultimă oră în legătură cu Ucraina
Sursa foto: Hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    04 Noi 2022   •   17:30

Decizia vine în contextul în care alimentarea cu apă și electricitate în multe regiuni din Ucraina a fost întreruptă, iar infrastructura asociată a fost distrusă, ca efect al bombardamentelor masive efectuate în ultimele săptămâni de armata rusă.

Grupul G7 "condamnă retorica nucleară inacceptabilă a Rusiei şi reafirmă susținerea fermă pentru Ucraina", se precizează într-o declarație a reprezentanților statelor membre, care anunță, totodată, și asistență umanitară destinată Ucrainei pentru perioada iernii.

Reprezentanții G7 - din care fac parte Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie şi Statele Unite - au respins acuzațiile Rusiei cu privire la presupusa intenție a Ucrainei de a utiliza o bombă radiologică, notând că inspectorii Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) nu au depistat activități suspecte.

"Grupul G7 va continua să impună costuri economice Rusiei şi altor națiuni, persoanelor şi instituțiilor care furnizează susținere militară războiului Moscovei, unele state aplicând deja sancțiuni Iranului", se mai arată în documentul G7.

De asemenea, Belarusul este îndemnat "să înceteze acțiunile de facilitare a războiului prin oferirea de acces armatei ruse".

Foto: distrugeri provocate de lupte în Ucraina

×
Subiecte în articol: G7 Ucraina Rusia
Parteneri
Tzancă Uraganu, Florin Salam şi multă poliţie la priveghiul de la Iasi
x close