x close

Gazprom A SISTAT livrările de gaze către Ucraina. Ce urmează acum?

de G.S.    |    01 Iul 2015   •   18:30
Gazprom A SISTAT livrările de gaze către Ucraina. Ce urmează acum? 416 Foto: Agerpres/Tanjug
Grupul rus Gazprom a oprit astăzi livrările de gaze către Ucraina. Măsura a fost luată după ce ieri Kievul a anunţat suspendarea tuturor achiziţiilor de gaze din Rusia, în urma eşecului negocierilor asupra preţului.
 
Preşedintele concernului rus, Alexei Miller, a confirmat că livrările în Ucraina au fost suspendate de la ora 10:00 dimineaţa, întrucât compania Naftogaz Ucraina nu a transferat plata în avans pentru luna iulie, dar ele pot fi reluate fără semnarea unui alt acord, în baza actualului contract. Aseară, la Viena, miniştrii energiei rus şi ucrainean nu au reuşit să ajungă la un acord asuupra preţului gazelor ruseşti pentru următoarele 3 sau 6 luni. Kievul a refuzat oferta Gazpromului de 247 dolari mia de metri cubi, preţul de 247 de dolari fiind egal cu cel din trimestrul II. Rusia invocă una din clauzele acordării reducerii, ce prevede diminuarea acestuia, cifrată până acum la 100 de dolari, în cazul în care preţul petrolului scade sub un anumit nivel.
 
Ministrul rus de resort, Aleksandr Novak, a declarat că reducerea de 40 de dolari este nenegociabilă, iar preţul de 247 de dolari este similiar celor plătite de vecinii Ucrainei. Guvernul de la Kiev, pe de altă parte, consideră că preţul cu reducere ar trebui să fie de 205-207 dolari mia de metri cubi. Ambele părţi se arată însă dispuse să continue negocierile, ce se vor relua, probabil, o dată cu apropierea sezonului rece.
 

Citeşte mai multe despre:

grup Gazprom gaze Ucraina acord pret
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati