Antena 3 CNN Externe Gazprom, anunț de ultimă oră legat de Nord Stream 1. O companie germană l-a dezmințit imediat

Gazprom, anunț de ultimă oră legat de Nord Stream 1. O companie germană l-a dezmințit imediat

Gazprom a anunțat, sâmbătă, că firma germană Siemens este pregătită să efectueze reparații la gazoductul Nord Stream 1 însă intervenția este "imposibilă", deoarece "nu există nicăieri spațiu disponibil pentru realizarea acestei activități".

Gazprom, anunț de ultimă oră legat de Nord Stream 1. O companie germană l-a dezmințit imediat
Sursa foto: hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    03 Sep 2022   •   15:47

Acest mesaj al gigantului energetic rus vine după ce Gazprom a anunțat, vineri, oprirea completă a tranzitului de gaze prin Nord Stream din cauza unor scurgeri de ulei detectate în timpul lucrărilor de mentenanță la unica stație de comprimare aflată încă în funcțiune.

"Siemens ia parte la lucrările de reparații în conformitate cu actualul contract. Au fost detectate defecțiuni, iar compania este pregătită să rezolve scurgerile de ulei.

Doar că nu există niciun loc pentru a face reparațiile", susține Gazprom pe canalul sau Telegram.

În replică, reprezentanții Siemens Energy susțin că nu li s-a cerut să efectueze reparații, dar sunt disponibili pentru astfel de activități, iar informația furnizată de Gazprom privind scurgerile de ulei nu ar justifica oprirea livrărilor de gaze.

Compania germană, care asigură mentenanța echipamentelor la stația de compresoare Portovaya a Nord Stream 1, a dat asigurări încă de vineri, de la anunțul părții ruse privind întreruperea completă pe perioadă nedeterminată, că scurgerile de ulei nu constituie un motiv tehnic pentru oprirea livrărilor de gaze.

Mesajul UE pentru Rusia, după întreruperea pe perioadă nedeterminată a livrărilor de gaze prin Nord Stream 

Uniunea Europeană se așteaptă ca Rusia să respecte contractele de energie existente, dar este pregătită să facă față provocării în cazul în care nu se remediază situația.

O declarație în acest sens a fost făcută, sâmbătă, de comisarul european pentru Economie, Paolo Gentiloni.

"Nu ne temem de deciziile președintelui Vladimir Putin. Le cerem să respecte contractele, dar, dacă nu o fac, suntem pregătiți să acționăm", a subliniat oficialul european.

Gentiloni a atras atenția că nivelul capacităților de stocare a gazelor din UE este ridicat și există planuri de reducere a consumului de energie, în perspectiva unei ierni dificile.

Declarația comisarului pentru Economie vine după ce Gazprom a anunțat, vineri, oprirea completă a furnizării de gaze prin gazoductul Nord Stream 1, invocând "scurgeri de ulei" detectate în timpul lucrărilor de mentenanță la unica stație de comprimare aflată încă în funcțiune.

Comunicarea întreruperii pe durată nedeterminată a fost făcută cu o zi înainte de data la care grupul rus trebuia să reia furnizarea în Europa prin gazoductul ce opera, deja, la doar 20% din capacitate.

Anunțul inițial al Gazprom specifica o întrerupere completă timp de 3 zile și reluarea livrărilor în data de 3 septembrie, după finalizarea unor lucrări de mentenanță la o turbină a stației de comprimare.

×
Subiecte în articol: Gazprom Siemens Energy Nord Stream 1
Parteneri
Prognoza meteo actualizată pentru minivacanța de 1 mai și Paște
x close