Antena 3 CNN Externe George W. Bush: Hamas este instigatorul violenţelor din Fâşia Gaza

George W. Bush: Hamas este instigatorul violenţelor din Fâşia Gaza

George W. Bush: Hamas este instigatorul violenţelor din Fâşia Gaza
03 Ian 2009   •   10:29

Aviaţia israeliană a continuat şi în această noapte atacurile în mai multe puncte din Fâşia Gaza. Pentru prima dată de la izbucnirea conflictului, preşedintele american George W. Bush, a prezentat poziţia Casei Albe. Preşedintele american George W. Bush a cerut , în prima sa declaraţie referitoare la conflictul din Orientul Mijlociu, presiuni internaţionale asupra Hamas, pentru ca gruparea palestiniană să-şi înceteze tirurile asupra Israelului.
Bush a pus pe seama Hamas întreaga responsabilitate a situaţiei actuale. ?Hamas, un grup terorist palestinian susţinut de Iran şi Siria şi care militează pentru distrugerea Israelului, este instigatorul recentelor violenţe", a declarat Bush.
Ofensiva aeriană lansată de Israel în Fâşia Gaza este ?un răspuns la atacuri asupra poporului evreu?, a precizat liderul de la Casa Albă.
Organizaţia pentru promovarea drepturilor omului Amnesty International a denunţat poziţia Statelor Unite ale Americii , pe care o consideră părtinitoare. Organizaţia a făcut apel la Washington să suspende livrările de arme către Israel.
Între timp, atacurile aviaţiei israeliene au continuat în mai multe puncte din Fâşia Gaza. Ieri, sute de străini au părăsit Gaza, după ce Israelul a a anunţat că le permite să plece din zonă.Oamenii s-au strâns la punctul de trecere Erez , dornici să părăsească cât mai repede teritoriul.
Şi oficialităţile de la Bucureşti au trimis un reprezentant la punctul de trecere a frontierei de la Erez, pentru a rezolva mai repede situaţiile apărute. Românii care doresc să părăsească Fâşia Gaza, şi nu au acte valabile, vor primi titlurile de călătorie direct la Erez, punctul de graniţă cu Israelul.
Ministerul de Externe român a dat asigurări că autorităţile consulare sunt gata să acorde asistenţă celor care o solicită. "În acest moment, suntem organizaţi atât în centrală cât şi în misiunile din exterior, misiunile noastre diplomatice, în aşa fel încât activitatea de asistenţă să fie acoperită 24 de ore din 24", a spus Criastian Diaconescu.
Până în prezent, peste 30 de persoane aflate în Fâşia Gaza au cerut ajutor autorităţilor române pentru a părăsi teritoriul.
Între timp, Cehia , care deţine preşedinţia prin rotaţie a UE, a anunţat că o misiune a Uniunii va efectua de mâine şi până marţi un turneu în Orientul Mijlociu, pentru a discuta despre încetarea focului în Fâşia Gaza.
Antena3

×
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu ar urma să îşi retragă candidatura
x close