Antena 3 CNN Externe Un turist din Germania, arestat în Croația după o faptă atroce: i-a zdrobit capul propriului câine cu ciocanul

Un turist din Germania, arestat în Croația după o faptă atroce: i-a zdrobit capul propriului câine cu ciocanul

Un turist a fost arestat pe litoralul croat pentru că și-a ucis câinele cu cruzime, anunță poliția locală.

Un turist din Germania, arestat în Croația după o faptă atroce: i-a zdrobit capul propriului câine cu ciocanul
de Redacția Antena 3 CNN    |    03 Aug 2021   •   14:39

Este vorba de un cetățean german, în vârstă de 51 de ani, care a fost reținut în orașul Rijeka, aflat în nordul coastei croate.

Ancheta a stabilit că individul și-a ucis câinele cu o lovitură de ciocan în cap, în curtea unui imobil.

Pentru uciderea animalului, suspectul riscă până la un an de închisoare, relatează AFP, citată de Agerpres.

Bărbatul, care se afla în vacanță, era în stare de ebrietate şi avea asupra sa câteva grame de ketamină, aşa-numitul "drog al petrecerilor", 

El s-a manifestat violent în timpul interogatoriului de la secția de poliție, unde a avariat piese de mobilier şi echipamente.

El va fi judecat și pentru distrugerea bunurilor polițiștilor.

Afectată puternic în 2020 de pandemia de coronavirus, industria turistică croată a înregistrat în acest an rezultate foarte apropiate de cele din 2019.

Germanii sunt, de regulă, cei mai numeroși turiști străini din Croația.

Țara a raportat 6,3 milioane de vizite din ianuarie până în iulie şi 36,9 milioane de înnoptări, dintre care 6,8 milioane ale turiștilor germani, potrivit Ministerului Turismului.

×
Subiecte în articol: german caine ciocan Croatia
Parteneri
Sondajul care lămureşte mascarada politică
x close