Antena 3 CNN Externe Germania recâştigă încrederea investitorilor, euro creşte în faţa dolarului

Germania recâştigă încrederea investitorilor, euro creşte în faţa dolarului

Germania recâştigă încrederea investitorilor, euro creşte în faţa dolarului
Sursa foto: Foto: firstpost.com
de N.B.    |    23 Noi 2012   •   13:18

Euro a ajuns la cel mai ridicat nivel în raport cu dolarul din ultimele trei săptămâni, pe fondul unei creşteri a încrederii investitorilor în Germania, ceea ce a alimentat speranţele că cea mai mare economie a Europei are capacitatea să treacă prin dificultăţile crizei care a cuprins "bătrânul continent", informează BusinessWeek.

Încrederea oamenilor de afaceri în economia Germaniei a crescut în noiembrie pentru prima oară în ultimele opt luni, de la un minim al ultimilor doi ani şi jumătate, şi a luat prin suprindere analiştii care anticipau continuarea percepţiei negative, iar informaţia a dus la aprecierea euro.

Indicele privind climatul de afaceri calculat de institul german Ifo, pe baza intervievării a 7.000 de şefi de companii, a urcat la 101,4 puncte, de la 100 în octombrie. Analiştii anticipau un declin al indicelui la 99,5 puncte.
   
Euro este în creştere cu 0,1%, la 1,2901 dolari pe unitate, după ce a atins 1,2913 dolari pe unitate, cel mai ridicat nivel după 2 noiembrie. În această săptămână, cotaţia euro a urcat cu 1,2% în raport cu dolarul. 
   
Un raport separat a arătat că şi încrederea oamenilor de afaceri în economia franceză a crescut în această lună de la cel mai scăzut nivel din peste trei ani.
   
Oficiul federal de statistică din Germania a confirmat vineri că creşterea economiei a încetinit la 0,2% în trimestrul al treilea, de la 0,3% în trimestrul precedent. Exporturile, cheltuielile de consum şi construcţiile au avut cea mai mare contribuţie la acest avans.

×
Subiecte în articol: Germania Franta zona euro
Parteneri
Harta voturilor din Bucureşti. Cât "teren" controlează candidaţii
x close